- LevelUP Health & Life Sciences Accelerator este organizat de INNO, departamentul pentru susținerea antreprenoriatului, inovării și atragerii de investiții al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
- aflat la cea de-a treia ediție, LevelUP este primul accelerator din România dedicat sănătății și științelor vieții și continuă să crească, atrăgând în acest an startupuri atât din România, cât și din Europa Centrală și de Est.
- în cadrul evenimentului de anul acesta, 11 startup-uri din domeniul sănătății și științelor vieții și-au prezentat soluțiile în fața unui juriu format din reprezentanți ai sectorului medical, investițional și antreprenorial.
Ce soluții dezvoltă fondatorii pentru sectorul health
Soluțiile prezentate au acoperit domenii precum diagnosticul asistat de inteligență artificială, sănătatea femeii, neurotehnologia, software-ul medical, monitorizarea pacienților și nutriția personalizată.
Marele premiu al juriului a fost acordat startupului Brain Health Labs, cu Raul Mureșan CEO, care dezvoltă un sistem EEG portabil pentru monitorizarea pe termen lung a activității cerebrale. Locul al doilea a fost obținut de CLARA, startup care utilizează inteligența artificială pentru automatizarea interpretării testelor Babeș-Papanicolau, iar locul al treilea a revenit echipei Bloomplate, o platformă de nutriție personalizată care oferă recomandări adaptate obiectivelor și nevoilor fiecărui utilizator.
Premiul publicului a fost câștigat de Symptive, din Republica Moldova, o platformă digitală dedicată femeilor aflate la perimenopauză și menopauză, care oferă funcții de monitorizare și recomandări personalizate.
Ce au câștigat startup-urile
În urma parteneriatului cu Draper University, trei echipe (CLARA, Medical Pilot și VR ExoSuit) au primit acces fast-track către procesul de evaluare pentru programul Hero Training din Silicon Valley, având șansa de a obține o bursă și de a participa la program.
Cu 2500 de euro poți ajuta Dristor Kebap să ducă shaorma cu de toate la ținta din 2030: 25 de locații și venituri de până la 43 de milioane de euro
Totodată, startup-urile din accelerator beneficiază de acces accelerat către procesul de evaluare pentru oportunitățile de finanțare oferite prin fondul regional administrat de Fortech Ventures, actualul Nucleo.
„La a treia ediție, suntem bucuroși că pe lângă comunitatea locală pe care am reușit să o construim și cadrul prin care experții pun la încercare soluțiile fondatorilor, reușim să aducem aceste soluții mai aproape de pacienți. Vedem deja startup-uri din primele două ediții pe piață și așteptăm același rezultat și de la cohorta aceasta”, a declarat Anca Roman, Șef Departament Platforma INNO și Atragerea Investitorilor, ADR Nord-Vest.