Autoritățile portugheze au decis ca trading-ul cu criptomonede, dar și plățile cu astfel de monede să nu fie taxate. Practic, tranzacțiile cu bitcoin și cu alte criptomonede nu vor avea TVA (taxă pe valoare adăugată).

ANAF-ul portughez a clarificat problema pentru o companie ce face mining de monede virtuale și a explicat că transformarea bitcoin-ului în monede tradiționale nu va avea TVA, dar și faptul că deținătorii de astfel de monede nu vor trebui să plătească impozit pe venit, potrivit ziarului de business Jornal de Negócios.

Portughezii și-au motivat decizia amintind de un proces din 2015 din Suedia. Atunci, portalul bitcoin.se a scăpat de plata TVA după ce Curtea de Justiție Europeană a decis că nu trebuie să plătească TVA pentru că bitcoin.se este un serviciu de plată. Agenția fiscală suedeză a susținut atunci că, de fapt, Curtea de Justiție nu a înțeles pe deplin problema.