Ana-Maria Udriște este unul dintre mentorii taberei de antreprenoriat Startup Your Life. Ia-ți unul dintre ultimele 2 bilete la ediția cu numărul șase a taberei de antreprenoriat Startup Your Life, care are loc între 17 și 20 octombrie la Poiana Brașov.

---

Și astfel începi și te apuci de o afacere (business sau startup, pe nume pompos), mergând de la bun început pe ideea nu doar că tu nu vei greși, dar că vei face de 10 ori mai bine.

Adevărul este undeva la mijloc. În mediul antreprenorial cel puțin, suntem obișnuiți sa muncim - mult aș zice, dar de cele mai multe ori complet neproductiv. Iar asta nu Doar din cauza noastră, ci a unui întreg sistem care, oricât ne-am dori să zicem că nu este așa, la final de zi pune mai multe bețe în roate decât să ajute.

Ca să înțelegi articolul ăsta mai bine, trebuie să îți spun câteva lucruri despre mine. Am terminat Dreptul prin 2013, am fost avocat prin niște firme de renume, apoi am decis să iau taurul de coarne (a se citi să îmi mut biroul de lucru în biroul de lângă dormitor) și să plec pe cont propriu, punând bazele Avocatoo. Ce facem la Avocatoo? Ajutăm afacerile cu problemele juridice pe care le au și facem un pas mai departe, pentru că privim toate astea din punct de vedere business și căutăm rezolvări cât mai fezabile și ușor de implementat, asta în timp ce mergem pe diminuarea riscurilor (că de eliminat nu se poate).

Ai zice așadar că fiind și avocat, ce poate merge greșit? Oh, aici devine interesant. Dar să o luăm cu începutul.

Greșeala numărul 1: crezi că ideea ta este următorul hit (piesa asta n-a murit) și că nu ai cum să dai greș.

Bineînțeles, asta până când trebuie să închizi firma că nu mai merge.

Avocatoo nu a fost de la bun început gândit ca acum - teoretic era o platformă care lucrează ca un intermediar între avocați și potențialii clienți, cu diferența față de piață că ofeream o verificare a avocaților din platformă, banii erau ținuți într-un cont Escrow și toată lumea era transparentă și fericită. Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și probabil am fost 'prea devreme', astfel că nici nu a ajuns să fie implementată.

Bun. Nu a mers asta, facem JURIO. Idee bună, execuție bună, dar nu am luat în calcul un aspect: vânzările.

Ca să susții un proiect, ai nevoie de resurse, inclusiv financiare. Degeaba ai tu un produs extrem de bun dacă nu se cumpără. Drept urmare, s-a închis.

E greu să pivotezi în timp util și să nu ții cu dinții de ceea ce ai făcut. Mai ales când investești timp important în toate astea. Poate că dacă ești mai citit ca mine te vei gândi că tocmai asta este ideea de bază în lean startup: nu merge o chestie, treci repede peste și cauți altceva. Doar că de multe ori acest repede se traduce în 'dar hai sa mai încerc și asta' - și așa se duce încă un an.

Am pierdut mult timp crezând în anumite idei - norocul meu a fost că nu le-am abandonat în totalitate pe toate, iar unele încep să (re)prindă contur acum.

Greșeala numărul 2: bro partnerships.

Aș putea scrie zile întregi despre acest subiect (de fapt am și scris un articol foarte fain pe Medium), dar regula de bază este că afacerii nu se fac cu prietenii și cu familia. Sunt puține cazuri când acest lucru are succes (a se vedea frații Pavăl de la Dedeman), dar în cvasi-absoluta-majoritate a cazurilor nu se întâmplă.

Și vă spun de ce:

  1. îți este jenă să le spui când ceva nu-ți convine (pentru că te cunoști cu ei de când vă jucați Fifa pe balcon la 38 grade afară cu o sticlă de cola rece lângă) și se adună frustrări;
  2. nu sunt setate așteptări reale - exact ca într-o relație, chiar dacă poate ai vrea să facă și X lucru și Y, lași de la tine sau închizii ochii pentru că sunt alte sentimente și afecțiuni la mijloc (iar aici nu mă refer la iubiri sau altceva, dar treci peste multe);
  3. mereu va exista problema că unul muncește când altul stă;
  4. cum îi zici fratelui tău că nu se implică suficient?
  5. și trebuie să înțelegi când iese cu X, Y sau Z sau cu familia, pentru că na, îi cunoști și te iau și ei la rost (dar hai mă, de ce nu luați și voi o pauză?)

Dacă totuși te decizi să faci un bro partnership, setează de la bun început printr-un shareholders agreement (acord de asociere), ce face fiecare, în ce procente, cum se intră și cum se iese din firmă și cum faceți în caz de blocaj.

Greșeala numărul 3: să te focusezi doar pe muncă (sau doar pe evenimente).

Aici este o sabie cu două tăișuri - dacă nu tragi tare, simți că muncești de pomană și că nu progresezi, dacă ieși prea mult pe la evenimente, zici că freci menta.

Bănuiesc că ai ghicit - trebuie un echilibru între cele două. Da, munca este extrem de importantă (mai ales că o vei face în cele mai multe cazuri singur), însă la fel de important este networking-ul.

Omul este un animal social (poate prea social). Degeaba faci tu un produs foarte bun dacă nu află lumea de el - sigur, ai bani de promovare (sau cauți investiție pentru asta), dar Facebook, Instagram, LinkedIn și alte platforme de socializare nu înlocuiesc contactul uman.

Din 3 luni de chat online am învățat mai multă psihologie decât în 28 ani (am vorbit aici despre asta). Și mi-am dat seama că trebuie să înveți să explici omului ce vrei să vinzi - chiar și de 5 ori.

Iarăși, nu e bine nici să fii prezent la toate evenimentele cu putință, pentru că:

  1. vei vedea repede că te învârți în aceiași oameni (și devine dubios la un moment dat);
  2. mai ai și de muncit la afacerea aia;
  3. culmea, la un moment dat și oamenii te vor privi ciudat (dar asta muncește sau doar e pe la evenimente?).

Ce sfaturi aș putea să-ți dau?

  • concentrează-te pe munca de calitate (pentru că și oamenii au fost înlocuiți de utilaje John Deer);
  • când te duci la evenimente, selectează-le pe cele care contează pentru tine și fă networking cum trebuie (nu sta acolo ca o plantă);
  • caută să cunoști oamenii care te pot ajuta și să construiești ceva împreună cu ei (sau să dai la schimb ceva);
  • muncește la ceea ce vrei să faci - dacă pică o investiție, bine, dacă nu, fă în așa fel încât să-ți pui pe picioare ideea

Greșeala numărul 4: să nu știi să ceri ajutor (sau să crezi că totul este contra-cost).

Pe ăsta l-am simțit din plin: eu sunt genul de persoană căreia îi place să facă de toate și să învețe câte puțin din toate.

Realitatea este că o afacere te învață foarte multe chestii și trebuie să te dezvolți multilateral - dacă îmi spunea cineva că o să învăț baze de date, MySql, niscaiva PHP, un pic de Illustrator și să văd cum fac niște campanii în AdWords și Facebook Ads, îi ziceam să plimbe ursul. Ei bine, nu știu să le fac bine, e evident, dar știu câte ceva despre ele și că SEO nu e aceeași chestie cu SEM.

Contează extrem de mult să fii deschis (sau altfel zic, încăpățânat și zgârcit) și să înveți câte puțin din toate, pentru că așa reușești să te pui în pielea și a celorlalți ca să îți dai seama de ce nu se livrează la un anumit moment sau ce probleme pot apărea pe parcurs.

Dar la un moment dat, va trebui să ceri ajutorul - care în general va veni de la oameni la care te aștepți cel mai puțin. Și câteodată va fi și gratis, mai ales dacă știi cum să pui problema și ca omul respectiv să creadă în proiectul tău. Cele mai frumoase colaborări le-am început cu persoane care m-au ajutat la modul în care ”Hey, salut, nu ne cunoaștem, dar sunt într-un mare rahat și am nevoie de ajutor”. Și m-au ajutat fără să îmi ceară nimic în schimb la momentul respectiv. Iar asta a fost începutul unei colaborări foarte bune.

Nu le vei putea face pe toate singur - sau vei putea, dar vei ajunge în burn-out și brain fog. Și nu vei mai putea scrie nici măcar o linie de cod.

Greșeala numărul 5: să crezi că TU știi mai bine decât clienții tăi ce vor.

Știi replica: când doi îți zic că ești beat, te duci să te culci. Dar dacă tu te încăpățânezi să crezi că tu știi mai bine decât ei?

Asta este o greșeală frecventă pe care o face lumea la început de drum, probabil pentru că multe aspecte țin inclusiv de psihologie umană și de niscaiva cercetare de piață. De asemenea, PCR (prietenii-cunoștințele-relațiile) nu sunt relevante în această discuție pentru că: (a) fie vor fi hateri și contra, fie (b) vor zice că tot ceea ce faci e minunat.

Colectează feedback de la fiecare interacțiune pe care o ai cu o persoană și întreabă-i ce ar schimba, cum și de ce. Sau ce altceva și-ar mai dori să le oferi. Poate că nu vei fi de acord cu ei la început, nici măcar pe parcurs dacă nu se integrează în viziune, dar este un punct de plecare ca să-ți dai seama.

Spre exemplu, eu am fost ferm convinsă că oamenii vor super mega aplicații cu click-click-click de generat automat documente, pentru că asta căutam eu. De fapt, ei vor pe cineva uman să le facă astea sau un document gratis în format .zip cu nește trojeni. Dar știti ce aplicații frumoase am? Ha!

Recunosc că m-a ajutat foarte mult și experiența pasivă de business cu care am avut contact de când eram mică prin intermediul părinților mei și al clienților cu care am interacționat și de la care am învățat ceva nou cu fiecare clauză scrisă (vă rog săriți cu feedback pozitiv, multumesc!). Pe de altă parte, pentru un om la început de drum, pe lângă procedura birocratică și semnatul teancului de documente, greșelile cele mai frecvente rezultă din neînțelegerea nevoilor, încăpătânarea excesivă (chiar și inconștientă) și o prea mare aplecare asupra vânzărilor, în loc să se urmărească imaginea de ansamblu.

Rome wasn’t built in a day.

Pe mine mă găsești pe Avocatoo, unde scriem despre problemele juridice ale societăților și oferim rezolvări concrete. Avem și un magazin online unde îți punem la dispoziție documente care să îți protejeze afacerea în mod sănătos și te ajutăm să le implementezi corect.

Dacă vrei să ne auzim și live, te aștept în tabără, de pe 17 până pe 20 octombrie. Vino cu lista de întrebări :)