În orașele mari, mașinile devin mijloace de transport ineficiente. Sunt lente și consumă mult. Dai mulți bani pe combustibil doar ca să stai la semafor. Noi am făcut o listă de cinci trotinete electrice care pot fi cumpărate din România și care sunt eficiente în marile aglomerări urbane.

Etwow Booster Plus e o trotinetă electrică pe care noi am numit-o mașină de curse. Pentru că are viteză și chiar și autonomie. E produsă de românii de la Etwow, din Craiova, și este limitată la 25 de kilometri pe oră, deoarece acestea sunt prevederile legale. Viteza maximă este însă de 36 de kilometri pe oră, autonomia e de aproximativ 20 de kilometri la viteză mare. Poți să cumperi trotineta de aici.

Koowheel l8 e o trotinetă cu un cadru cilindric. Trotineta are toți pline de 8 inci și suspensii. Viteza maximă este de 25 de kilometri pe oră, iar aceasta poate fi ajustată până la 30 de kilometri pe oră. Trotineta se poate încărca în două ore și jumătate, iar capacitatea bateriei e de 4,4 amperi/oră.

Un alt model de la Ewow e cel care e la fel de rapid, dar are autonomie și mai mare, de până la 40 de kilometri teoretici. De ce zic teoretici? Pentru că viteza maximă ar trebui să fie de 20 de km/h, sarcina de 70 de kilograme și vântul sub 10 km/h. Dar per total trotineta aceasta e excepțională, are viteză, confort și se conduce foarte bine. O găsești aici.

Myway Inokim Ox Super e o trotinetă premium destul de scumpă. Arată futurist, atât ca formă, cât și la alegerea schemei de culori. Ce o separă de celelate e autonomie teoretică de 80-100 de kilometri, ceea ce înseamnă că nu trebuie să-ți faci griji să iei încărcătorul voluminos după tine când pleci în oraș. Pentru că bateria e atât de mare se și încarcă în 6 ore și jumătate. O cumperi de aici.

Aceasta e o trotinetă electrică pentru cei mai leneși, care nu vor să stea în picioare. Myria MY7010BK are roți mari de 10 inci și scaun. Autonomia e de 35 de kilometri și viteza maximă e de 25 de km/h.