Programul de accelerare urmează să-și deschidă porțile pentru noua grupă de antreprenori în data de 30 martie 2023.

Echipa acceleratorului și-a propus ca acest program să fie unul autentic orientat pe nevoile particulare ale fiecărui startup.

Astfel toate sesiunile vor fi susținute exclusiv în limba română, iar interacțiunea între participanți, mentori, investitori și echipă va fi față în față, în persoană, în București, precum și hibrid, dar cu asigurarea interacțiunii directe audio-video pentru participanții online pe parcursul întregului program.

Focusul programului va fi în special pe dezvoltarea businessului, de la marketing la creșterea vânzărilor, la planificare financiară și investiții.

Criteriile de admitere sunt mai mult axate pe potențialul afacerii indiferent de domeniul abordat sau de stadiul de dezvoltare, designul acceleratorului fiind special creat pentru a acoperi nevoile unui grup divers de antreprenori.

Commons Accel a pornit atât de la nevoia de finanțare a startup-urilor, cât și de la nevoia investitorilor de a găsi startup-uri pregătite, în care să poată investi cu success. Am creat puntea de legătură între aceste două lumi. Un accelerator presupune să pregătești startup-urile astfel încât să știe să execute un business și să gestioneze eficient și sustenabil banii investitorilor. În ultimii trei ani, Commons Accel a pregătit peste 250 de antreprenori care au obținut deja finanțări de câteva zeci de milioane de euro. Ne mândrim că am ajuns la cohorta 8, că programul este unul validat național și internațional și abia așteptăm să cunoaștem și să sprijinim noi proiecte inovatoare”, spune Matei Dumitrescu, fondatorul Commons Accel.

Înscrierile pentru grupa #8 a Commons Accel au început pe 1 martie iar locurile sunt limitate la 25. Evenimentul de kick-off care marchează începutul programului, va avea loc în 30 martie în București.

Cei admiși în program vor fi pregătiți pe parcursul a trei module încărcate cu activități de grup sau individuale, workshop-uri, prezentări și sesiuni de lucru, pe teme esențiale de business.

Participanții vor avea sprijinul unei rețele de peste 100 de mentori și experți din diverse domenii, oportunități exclusive de networking și acces la surse importante de finanțare, zeci de investitori, precum și majoritatea fondurilor de investiție active în România fiind implicate in program

Perioada de pregătire se încheie cu evenimentul DemoDay, în cadrul căruia participanții își vor prezenta proiectul de afaceri în fața comunității și a potențialilor investitori.

Dincolo de modelul său inovator de pregătire, programul oferă și o perioadă de consultanță gratuită de 12 luni post-absolvire, pentru toți participanții admiși la DemoDay în cadrul căreia le sunt oferite servicii de suport, le este facilitată în continuare dezvoltarea, precum și obținerea de finanțare din diverse surse.