Adăugarea de noi servicii conexe celor de dezvoltare de software, web și mobile și noua poziționare vin din nevoia de a dezvolta proiecte de digital care să aibă în focus atât brandul și consumatorii, cât și cele mai potrivite tehnologii de dezvoltare.
Până în prezent, dezvoltarea companiei a fost una organică, bazată pe un cerc închis de clienți. Identificarea pe piața din România a unor nevoi la care viziunea companiei răspunde foarte bine, precum și creșterea puternică din ultimii ani, care arată un potențial uriaș pe această categorie de servicii, au fost factorii care au dus la decizia de a investi în dezvoltarea brandului Codezilla.
De ce este nevoie de mai mult?
Necesitatea unor echipe multidisciplinare pe proiectele de digital este din ce în ce mai evidentă. Într-o eră a digitalului, în care toată interacțiunea cu consumatorul se poate petrece one to one chiar din spatele ecranului, este nevoie de un mix de know-how și capabilități specifice atât agențiilor de publicitate, cât și firmelor de dezvoltare de software, pentru a livra rezultate la potențial maxim.
“Conflictul dintre creație și producție a existat întotdeauna. Dar, în prezent, diferențele de viziune și focus dintre cele două pot genera erori serioase în rezultatele previzionate. Din acest motiv, este important ca echipele strategice și creative să aibă cunoștințe tehnice, ca să poată construi concepte corecte și aplicate, iar echipele tehnice să aibă aptitudinea de a înțelege the big picture, ghidate evident de echipele de suport”, a declarat Sebastian Doroftei, CEO Codezilla.
”Codezilla a avut întotdeauna viziunea asta. Însă, acum am decis să o facem oficială prin integrarea departamentelor specifice ale grupului. Ne dorim, astfel, să facem parte din schimbarea înspre bine a industriei” a completat Sebastian Doroftei.
Cine este Codezilla?
Grupul Infodesign, din care face parte Codezilla, oferă servicii de dezvoltare de software, dar și specifice agențiilor de publicitate, de peste 25 de ani. Grupul are, în prezent, peste 120 de angajați pe departamentele de digital și dezvoltare de software, dintre care aproape 100 de programatori.
În anul 2022, Codezilla a avut o cifra de afaceri de peste 4 mil. euro, înregistrând o creștere de peste 40% față de anul 2021. Printre clienții companiei se numără MedLife, Garanti BBVA Credite de Consum, Yepp, Splash. Compania este, de asemenea, partener pe servicii de dezvoltare software al grupului Hogarth Worldwide, la nivel internațional.
Ca parte din strategia de dezvoltare, în anul 2023 compania își propune să angajeze peste 30 de programatori pe diverse tehnologii, project manageri, specialiști QA sau business analysts.
Printre planurile de dezvoltare se află și consolidarea parteneriatelor strategice, printre cei vizați fiind Drupal, Umbraco, Strapi, AWS sau Google, dar și extinderea serviciilor furnizate pe piețe internaționale, componentă de business care reprezintă oricum un procent substanțial din cifra de afaceri a Codezilla.