Cu această ocazie, compania anunță lansarea noului produs, Unbound Design, și împărtășește realizările semnificative din ultimul an și perspectivele de afaceri pentru anul 2024.

Deși în acest an sectorul IT s-a confruntat cu numeroase provocări, Linnify a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 10% și preconizează depășirea pragului de 2 milioane de EUR până la finalul anului 2023. În 2024, compania își propune dublarea cifrei de afaceri și continuarea procesului de extindere pe piața internațională. Până în prezent, Linnify a dezvoltat 70 de produse digitale, iar 150 de idei de start-up au folosit metodologii din procesul lor de validare, din țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Austria, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Italia, Luxemburg, Olanda și România, oferindu-le o expertiză vastă și servicii de validare a pieței, punând accentul pe succesul și scalabilitatea produselor.

„Prin îndrumarea antreprenorilor în procesul de validare pentru produsele și soluțiile lor, contribuim la crearea unui mediu de afaceri prosper, în care investitorii pot interacționa cu startup-uri cu un nivel de risc mai scăzut. Astfel, facilităm un cadru mai sigur pentru investiții, pentru a identifica un potențial mai mare de succes. Suntem mândri să aducem valoare nu doar pentru antreprenori, ci și pentru societate în ansamblu, contribuind la dezvoltarea unei comunități antreprenoriale în creștere și la evoluția digitală a societății", a declarat Cătălin Briciu, Co-CEO al Linnify, privind importanța procesului de validare pentru antreprenori și investitori.

Cea de-a șaptea aniversare marchează un punct important în evoluția companiei, prin extinderea la nivel internațional și prin lărgirea paletei de produse și servicii. Anul acesta, Linnify s-a clasat în top 5 companii la categoria „Premiul Publicului”, în cadrul programului național Made in Romania organizat de Bursa de Valori București, pentru contribuția la dezvoltarea tehnologică, reprezentând România la nivel internațional.

La finalul lunii octombrie, Linnify a lansat un nou produs propriu, Unbound Design, care oferă o opțiune de servicii de design pe bază de subscripție, punând accentul pe viziunea antreprenorilor. Procesul începe cu înțelegerea profundă a utilizatorilor, punând accent ulterior pe zona de user experience, prin interfețe special concepute pentru mobil și web, dar și materiale de marketing. Unbound Design pune la dispoziție designeri dedicați, livrări rapide, revizii nelimitate, un cost de utilizare stabil, precum și flexibilitate în managementul subscripției și al programelor utilizate.

„De-a lungul celor șapte ani de activitate, am fost mândri să vedem Linnify evoluând într-o companie de referință în domeniul dezvoltării de produse digitale care îmbunătățesc standardul de viață. Odată cu lansarea produsului Unbound Design ne propunem să accelerăm dezvoltarea companiei, contribuind la evoluția mediului antreprenorial”, a adăugat Alexandru Bogdan, Co-CEO al Linnify.

Planurile viitoare ale companiei includ publicarea manualului de validare „The Essential Validation Playbook”, un ghid dedicat validării ideilor de afaceri, construit pe cele mai bune practici din metodologii precum Design Thinking, Lean Startup, Blue Ocean Strategy și altele. Ghidul parcurge toate etapele necesare definirii și testării produselor digitale, transformându-le în idei validate de utilizatori reali, adaptate nevoilor din piață. În acest mod, Linnify pune la dispoziție antreprenorilor expertiza, ghidajul și suportul necesar pentru a face acest proces cât mai eficient. De asemenea, compania se așteaptă să extindă portofoliul de investiții în produse de tehnologie și să adauge noi produse la serviciile oferite.

Înființată în 2016, Linnify s-a poziționat drept un partener tehnologic strategic pentru inovații în domenii diverse, oferind o gamă completă de servicii care acoperă toate aspectele dezvoltării de produse digitale, de la frontend, mobile și backend, la design UX/UI și Quality Assurance.

Linnify este o companie românească fondată în 2016 de trei prieteni, Alexandru Bogdan, Răzvan Bretoiu și Cătălin Briciu. În 2023, Cătălin Briciu a fost inclus în topul „30 sub 30” realizat de Forbes pentru contribuția sa în domeniul tehnologic.

Compania are sediul în Cluj-Napoca și este specializată în soluții IT, având expertiză în dezvoltarea de produse digitale și servicii de validare a ideilor.

Cu o experiență de 7 ani și o echipă dedicată de profesioniști, Linnify susține startup-urile și antreprenorii să-și transforme ideile în produse digitale de succes. Compania este recunoscută pentru principiile sale de validare a pieței și adaptabilitatea sa pe o piață tehnologică internațională competitivă. Compania nu este finanțată extern, ceea ce îi permite să se concentreze pe serviciile sale și să rămână fidelă misiunii sale. Linnify a câștigat premii de la Clutch, FirmTalk, TechBehemoths și Design Rush pentru calitatea serviciilor sale de dezvoltare de produse și design.