La ediția din acest an, care va avea loc pe 6 octombrie, fondatorii de startup vor putea întâlni peste 600 de antreprenori și investitori, și vor putea găsi inspirație de la alte peste 50 de startup-uri care-și vor prezenta proiectele acolo.
Lista scurtă de startup-uri incluse în competiție va cuprinde 10 nume, iar fondatorii vor fi invitați pentru a participa la evenimentul din Londra (toate cheltuielile vor fi acoperite de organizatori) și pentru a-și prezenta ideile de business în fața juriului și a audienței.
Câștigătorul Elevanting Ideas va primi 50.000 de lire. Pe lângă bani, acesta va primi, la fel ca și celelalte 9 startup-uri finaliste, expunere în fața publicului și a potențialilor investitori.
Cum poți participa? Organizatorii Elevating Ideas primesc înscrieri de la aplicanți din întreaga lume, indiferent de tipul ideii de afaceri, domeniul în care este dezvoltată sau background-ul antreprenorilor. Perioada de înscrieri este deschisă până pe data de 3 septembrie.
Aplicațiile vor fi jurizate după o serie de criterii:
- 40% fezabilitate și scalabilitate – ideile trebuie să fie realiste, viabile și scalabile. Totodată, fondatorii trebuie să explice clar la ce nivel sunt în dezvoltarea produsului sau serviciului.
- 20% claritate – aplicanții trebuie să descrie clar ceea ce fac, beneficiile și detaliile tehnice ale proiectului.
- 30% grad de inovare – ce este unic și inovator în produsul înscris în competiție
- 10% engagement – proiectele vor fi jurizate și prin prisma potențialului pe care îl are proiectul de a produce conexiuni și potențiali utilizatori.