Premisa este una foarte simplă. Un băiețel pe nume Ash desenează în carnețelul lui când o grupare de "bullies" il fură și îi rup paginile apoi le aruncă în vânt, ce le împrăștie în tot orașul. Ash fuge să le recupereze și îi apar niște spirite care-i dau o pensulă magică ce-i transformă creațiile în realitate. Acțiunea are loc în orășelul Denska, ce a fost abandonat din cauza poluării.
Ash, prin lucrările sale aduce orașul la viață și în tot acest timp trebuie să se ferească de acei "bullies".
Concrete Genie este un joc bineintenționat al cărui public țintă nu sunt adulții, ci copiii și familiile cu copii deoarece este o poveste despre artă, cum aceasta poate să însuflețească un oraș, dar și despre bullying și despre prietenie.
Nu este o poveste extraordinar de originală, dar e creată cu sinceritate și nu ai cum să te superi pe așa ceva și cred că cei mici care vor juca acest titlu vor avea ceva de învățat.
Concrete Genie - cum să aduci un oraș la viață
La nivel de gameplay, lucrurile stau destul de simplu. Tu trebuie să pictezi orașul și să aduci la viața aceste spirite cu talentul tău. Mai departe, aceste spirite te vor ajuta să navighezi orașul dacă le desenezi ce doresc să vadă (o floare, un soare etc).
Concrete Genie e un fel de joc de desen cu elemente de puzzle. Abia spre final devine mai interesant din acest punct de vedere când sunt introduse elementele de luptă. Nu înțeleg de ce a fost implementat atât de târziu. Abia aici am început să mă distrez cu adevărat.
Evident, locul în care excelează acest joc este la nivel grafic. Desenele sunt inspirate și originale și este o plăcere să stai să desenezi "cai-verzi-pe-pereți" printr-un oraș abandonat, aducând frumusețe într-un loc uitat de lume.
Un lucru care mi-a plăcut mult este faptul că atunci când desenezi, sunetul pe care-l face pensula ta vine din difuzorul controller-ului, pentru un plus de imersiune.
În altă ordine de idei, poate și cineva de la Primăria București poate ar trebui să încerce acest titlu să vadă cum se poate transforma un oraș murdar și urât într-unul frumos (Poate merge un makeover pentru București).
Și ar mai trebui menționat și faptul că jocul are și subtitrare în limba română, ceea ce cred că e foarte bine. Nu este prima oară când un joc primește subtitrare în română, însă aici mi se pare foarte potrivit deoarece publicul țintă sunt copiii.
Concrete Genie este excelent din punct de vedere grafic, dar mi-aș fi dori ca elementele de luptă să fi fost introduse mai devreme deoarece atunci jocul devine mai dinamic și mai captivant.
Concrete Genie este disponibil exclusiv pe PlayStation și cred că e un joc excelent pentru copii sau pentru părinții care vor să petreacă mai mult timp cu copii lor în compania jocurilor video.