Pacienții care au avut nevoie de sfaturi medicale au comunicat video în timp real cu sute de medici de medicină generală, medicină internă, epidemiologie, pneumologie, boli infecțioase, pediatrie, endocrinologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, neurologie, diabet și nutriție, reumatologie și psihologie.

“Observăm că medicii și pacienții deopotrivă încep să se obișnuiască cu acest tip de interacțiune, care credem că va deveni un instrument semnificativ al actului medical și după criză. O demonstrează creșterea accelerată a numărului de pacienți care solicită consultații la distanță, ceea ce ne-a determinat să dublăm numărul de medici pe MediCall și să creștem și numărul specialităților’’, a declarat dr. Radu L. Gorduza, CEO Medicover România.

Peste 200 de medici de 23 de specialități diferite sunt disponibili, în acest moment, pe platforma MediCall, care se poate accesa de către oricine și de oriunde, cât timp există conexiune la internet. Cei mai solicitați sunt medicii pediatri, care au consultat deja câteva sute de pacienți online.

“Noi, ca pediatri, preluăm datele medicale de la părinți însă esențială e apropierea de copii, pentru a le simți nevoile și pentru a le înțelege afecțiunea. Prin urmare, cea mai mare provocare a fost să adaptăm relaționarea cu cei mici la comunicarea prin intermediul unui ecran și să stabilim astfel o punte de încredere. Aici ajută și abordarea părinților, care înțeleg că și consultația virtuală poartă responsabilitatea unui act medical în sine și se desfășoară în condiții de siguranță și de confidențialitate a datelor medicale”, explică Crenguța Momîrlă, medic pediatru Medicover.

Pe locul doi la numărul programărilor efectuate se situează psihologia, urmată de medicina generală. Creșterea continuă a solicitărilor pentru consultații la distanță prin MediCall accelerează și recrutările de medici din toată țara; astfel, oficialii Medicover se așteaptă ca, până la sfârșitul anului, să listeze până la 500 de specialiști pe platforma de telemedicină.

În plus, oficialii Medicover consideră că dezvoltarea serviciilor care să susțină medicina de la distanță e abia începutul unei revoluții digitale semnificative în sistemul medical.

“Consultațiile online reprezintă doar o mică parte din ceea ce înseamnă, de fapt, telemedicina. Criza a generat o nevoie de inovație în special în acest sector, unde mă aștept să asistăm la o sinergie a mediului public cu cel privat în ce privește continuarea digitalizării, fie că vorbim despre teleradiologie, terminale speciale pentru monitorizare EKG sau teste rapide de la distanță; urmează o trece firească spre inteligență artificială și machine learning, mai ales că programele bazate pe AI reduc foarte mult eroarea de diagnostic”, mai spune Dr. Radu L. Gorduza.

Lansat în luna martie a acestui an, serviciul MediCall a fost dezvoltat cu scopul de a susține reducerea nevoii de circulație și interacțiune socială a românilor în contextul restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Platforma se poate accesa între orele 8.00 și 22.00 de pe site-ul www.medicover.ro, direct pe link-ul medicover.atlas.app și prin aplicația ATLAS – Healthy mind & body, disponibilă pentru sistemele iOS și Android.

Pentru a intra în legătură cu un medic, pacienții trebuie să își creeze un cont personal pe platformă cu ajutorul adresei de e-mail, să aleagă specialitatea și numele medicului și să efectueze programarea online, fără a mai fi nevoie de completarea vreunui chestionar sau de contactul prin call center. Interacțiunile dintre pacienți și medici sunt confidențiale.

Abonații Medicover România pot obține opinii medicale și prin serviciul “HomeDoctor”, disponibil gratuit, prin care pot intra într-un dialog video cu medicul solicitat de luni până duminică, în intervalul orar 8.00-22.00. Aceștia pot alege dintre 22 de specialități medicale, printre care pediatrie, pneumologie, ORL, cardiologie, epidemiologie, gastroenterologie, diabet și nutriție, reprezentate de peste 200 de medici.

Între timp, toate unitățile medicale Medicover funcționează în parametri normali pentru deservirea pacienților. Clinicile Medicover urmează protocoale stricte de prevenție și siguranță, iar Spitalul Medicover București și Spitalul Pelican Oradea oferă servicii de gardă 24/7.

ATLAS este o platformă online de servicii de sănătate psiho-emoțională, coaching, parenting și nutriție, care se adresează atât mediului corporate, cât și utilizatorilor privați. Fondată în 2016, reunește în acest moment câteva sute de specialiști licențiați și verificați, care își desfășoară activitatea 24/7 pe atlas.app.