Mulți dintre cei care pornesc pe drumul antreprenorial o fac din pasiune, convinși fiind că produsul sau serviciul lor poate face o diferență reală pentru clienți. Finanțele, în general, vin pe planul secund, și puțini învață de la început cât de importantă este sănătatea financiară a companiei. Pentru a menține această sănătate, este necesar să urmărești atent fluxul banilor. Sigur că poți face acest lucru folosind un simplu Excel, dar este oare cea mai bună soluție? Sau, în anul 2021, e mai bine să apelezi la o soluție digitală care nu doar îți prezintă cum stai cu banii, dar te învață și cum să te uiți la ei?

Aceasta este MyWIZ, un serviciu online de contabilitate asistată de o platformă automatizată și de experți contabili, destinată companiilor mici și foarte mici (microîntreprinderi). MyWiz oferă o combinație de instrumente de administrare financiară a unei afaceri, de la emitere de facturi și alte documente, evidența vânzărilor și cheltuielilor, situația gestiunii, până la rapoarte financiare în timp real, declarații și alte documente necesare conform legii.

Iată cele mai importante 5 moduri prin care, folosind MyWiz zilnic, poți să-ți conduci mai bine (și mai ușor) business-ul:

  1. Înțelegi dintr-o privire cum merg afacerile

Indiferent de valoarea cifrei tale de afaceri sau de cât de repede îți propui să crești, ca manager ai nevoie să știi întotdeauna cum stai din punct de vedere financiar. Într-un model tradițional de business, singurul moment în care poți fi sigur că ai o privire de ansamblu completă este la finalul lunii, când contabilul adună bonurile și facturile, le completează cu facturile pe care le-ai emis și îți pregătește balanța. Cu MyWiz, însă, poți să vizualizezi orice date sau rapoarte de care poți să ai nevoie, de la o situație la zi a încasărilor și până la defalcarea pe categorii a cheltuielilor din fiecare lună. În plus, un bonus pentru oricine nu e cel mai bun prieten cu cifrele este că poți vizualiza toate aceste informații într-o variantă grafică prietenoasă și concisă – chiar o singură privire poate să-ți spună cum stai cu banii.

  1. Ai acces la informații în timp real

Ca să poți lua decizii cu impact financiar – de exemplu, să poți alege când să faci o nouă investiție – ai nevoie de informații corecte și la zi. Un client ți-a achitat factura și banii au intrat azi în contul tău? Vei vedea cum se reflectă acești bani în cash flow-ul tău imediat, pentru că MyWiz comunică direct cu banca ta și folosește extrasele tale bancare pentru a-ți garanta că cifrele pe care le vezi tu în dashboard sunt mereu cele reale.

  1. Ai acces la informații oricând

Nu e nimic greșit în a avea într-un document clasic balanța contabilă și să o consulți când ai nevoie, doar că nu este tocmai cea mai practică variantă. Poate că, înaintea unei întâlniri cu un furnizor, realizezi în ultimul moment că ai nevoie să vezi dacă ai restanțe față de el? Sau este vineri, după program, când realizezi că ți s-a stricat laptopul și vrei să vezi dacă poți să te duci să cumperi unul nou chiar atunci? MyWiz este o platformă 100% online, accesibilă din orice browser web, de pe desktop, laptop sau orice dispozitiv mobil – ceea ce înseamnă că poți să îți consulți cash flow-ul oricând și de absolut oriunde.

  1. Comunici 100% online cu un expert contabil

Un punct unic al MyWIZ este că îmbină beneficiile unei soluții de administrare a afacerii cu experți contabili adevărați. Platforma îți pune la dispoziție un instrument de comunicare cu un contabil dedicat, care nu doar că îți pregătește toate documentele cerute prin lege, dar te și poate ajuta cu sfaturi, dacă ai nevoie. Avantajul este că totul se desfășoară mai rapid, 100% online, într-un mediu în care datele sunt protejate, iar schimbul de documente între voi se realizează instant, prin scanare, fără să mai ai nevoie de eternul plic în care adunai bonurile.

  1. Este intuitiv și îl poți folosi imediat

Tot ce ai citit până acum sună bine, dar o platformă automatizată poate te duce cu gândul la ceva complicat. Nu ai timp și nici energie să înveți să folosești un instrument contabil complex. Tocmai de aceea, MyWIZ propune o interfață de utilizare foarte simplă și curată, ce utilizează mult instrumente grafice pentru a transforma cifrele într-o imagine mai ușor de înțeles și cu categorii foarte clar denumite, ca să știi exact unde găsești tot ce îți trebuie, fără vreun curs înainte.

Foto - Pixabay.com