Proiectele includ producția și livrarea de echipamente electrice, lucrări de proiectare, montaj și integrare în sisteme digitale de control și automatizare.
Printre proiectele majore aflate în desfășurare se numără contribuția la lucrările de modernizare tehnologică de la Rafinăria Petrobrazi, precum și livrarea de echipamente pentru infrastructura electrică aferentă Autostrăzii Moldovei (A7).
La Târgu Jiu, compania este implicată în extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, iar în stația de transformare 110/20 kV Drăgășani derulează lucrări de reabilitare completă și integrare în sistemul SCADA.
În județele Mehedinți și Giurgiu, Electroalfa International contribuie la modernizarea infrastructurii de irigații prin reabilitarea stației de pompare și a canalelor de la Crivina, respectiv prin lucrări complexe în zonele A, B și C din Giurgiu. De asemenea, la Horezu, compania derulează lucrări de reabilitare a stației electrice și a rețelelor de distribuție de 20 kV.
Electroalfa International a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de peste 134 milioane euro, înregistrând o creștere de circa 3,5 ori comparativ cu 2020, conform raportărilor contabile realizate în baza Standardelor Românești de Contabilitate (RAS). Creșterea a fost susținută de consolidarea proiectelor în infrastructura energetică și extinderea activităților de export.