Studiul a fost distribuit și prin Patronatul Investitorilor Autohtoni PIAROM și a fost elaborat pe un eșantion de 573 de respondenți, companii antreprenoriale din România, care înregistrează o cifră de afaceri între 500.000 de euro și 2 - 3 milioane de euro din orașe precum București, Cluj-Napoca și Sibiu, din sectoare ca producție (automotive, uniforme, tricotaje, fashion), comerț, servicii și consultanță (fonduri europene, logistică, traduceri, asigurări, medical spa, publicitate). Studiul a fost lansat în luna septembrie 2019 iar perioada de colectare a răspunsurilor s-a încheiat în luna decembrie și este independent de perioada pandemiei, contextul de confuzie la antreprenor privind relația cu departamentul financiar-contabil este unul continuu, fără influențe externe.
„Antreprenorul român are nevoie de un partener de business. Competențele contabile sunt insuficiente daca nu sunt însoțite de competențe financiare și de strategie de business. Antreprenorii știu că demersul de optimizare a afacerii trebuie să vină și din analiză, din cifre”, spune Ioana Arsenie, consultant în strategie financiară și inițiatoarea studiului „Raportarea Financiară la Antreprenori”.
Departamentul financiar joacă un rol strategic pentru evoluția și dezvoltarea unei companii, cu implicare directă în activitățile operaționale pentru a le eficientiza, este un element important în cadrul proceselor de transformare organizațională și un punct de legătură între obiectivele strategice și obiectivele financiare ale companiei.
Principalele concluzii ale studiului „Raportarea Financiară la Antreprenori”
Câte IMM-uri au un buget definit pentru anul în curs?
Antreprenorii români se gândesc la finalitate, procesele de optimizare și de creștere, fără să înțeleagă necesitatea de a parcurge etapele intermediare, astfel doar 31% dintre cei intervievați declară că au un buget definit pentru anul în curs.
Ce ar trebui să facă un contabil pentru micul întreprinzător român?
Pentru antreprenorul român, printre principalele atribuții ale contabilului său (intern sau extern) se numără următoarele sarcini:
- 37% spun că acesta trebuie să țină o evidență contabilă corectă;
- 22% declară că vor să aibă un contabil care să facă recomandări de optimizare a afacerii;
- pentru 20% e important ca un contabil să mențină o corectitudine a taxelor și a declarațiilor fiscale;
- doar 13,6% consideră că un contabil ar trebui să facă raportare financiară pentru management;
- 4% spun că este important să aibă un contabil cu abilități de comunicare;
- pentru 3,4% este importantă proactivitatea contabilului.
La întrebarea care sunt aspectele financiare unde considerați că aveți nevoie de ajutor, antreprenorii români au răspuns astfel:
- 67% au nevoie de recomandări de optimizare a afacerii;
- 31% au nevoie de raportare financiară pentru management;
- 66% merg către: proactivitate (36%), comunicare cu contabilul (18%), corectitudinea taxelor și a declarațiilor fiscale (5,7%) și corectitudinea evidenței contabile (5,7%).
În ceea ce privește exercițiul de a întocmi și utiliza bugetului firmei, antreprenorii care au participat la studiu, declară:
- 53% nu au un buget implementat;
- 31% au un buget implementat;
- 14% consideră că definirea unui buget în firmă este o prioritate;
- 2% nu consideră important și necesar implementarea unui buget anual în firmă.
În ceea ce privește organizarea departamentului financiar-contabil, IMM-urile se prezintă astfel:
- 87% dintre antreprenorii intervievați au un departament financiar-contabil extern;
- 8% au un departament financiar-contabil intern;
- 5% au un departament financiar-contabil intern dar colaborează și cu consultanți externi pentru review-uri periodice.
„Prin lansarea acestui studiu, mi-am propus să conștientizez mai bine nevoile în zona de suport pentru creșterea afacerii ale antreprenorului român și care sunt aspectele de îmbunătățit în ceea ce livrează departamentul financiar-contabil. Mă interesează, în special unde se blochează în procesul de creștere micul întreprinzător și ceea ce își dorește în strategia financiară. Mă uit la ce așteptări au antreprenorii de la un contabil sau departament financiar, care încearcă prin mijloace proprii să depășească cifra de afaceri, mai mult de 100.000 Euro sau să ajungă la primul milion de euro”, adaugă Ioana Arsenie.
Din „Raportarea Financiară la Antreprenori”, reiese foarte clar că antreprenorii înțeleg importanța deciziilor analitice, însă, din lipsa rapoartelor orientate către business și nu contabil-fiscal, aceștia merg pe intuiție.
Este important să integrăm strategia financiară între strategie și contabilitate, aceasta fiind pârghia de execuție și recalibrare a strategiei și măsurare a performanței operaționale, în mod dinamic, agil, însă imposibil de realizat doar prin contabilitate.