“Era o idee cu care cochetam de mult timp, dar am fost un pic forțați de context să adoptăm un nou model de business. În doar 6 luni de când am luat decizia de a deschide această divizie, am ajuns să gestionăm, doar în București, apartamente și garsoniere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.”, spune Florin Stoian, CEO Milluu.
Totodată, Milluu a garantat și plătit în aceste ultime 6 luni chirii în valoare de peste 150.000 de euro pentru întregul portofoliu de locuințe aflate în management.
Milluu Select este un pionier al digitalizării pieței imobiliare și vine în ajutorul proprietarilor care își doresc siguranță pe tot parcursul închirierii apartamentului lor: de la garanția plăților lunare și a unui contract neîntrerupt pe 12 luni, până la calificarea chiriașilor sau asigurarea bunurilor din casă. Chiriașii nu sunt nici ei neglijați: aceștia au aproape întregul proces de închiriere complet digital, cum ar fi plata chiriei sau a facturilor de utilități.
Dacă în luna mai a acestui an, numărul de descărcări ale aplicației trecea ușor de 20.000, luna decembrie se închide cu peste 60.000 de descărcări, și peste 3.500 proprietari și-au listat locuințele în aplicație.
În ciuda contextului economic dificil, compania a reușit să realizeze o creștere lunară a numărului de apartamente din portofoliul Milluu Select între 100% și 150%. Echipa Milluu a crescut și ea de la 7 angajați la început de an la 20 în decembrie 2020.
“Anul 2020 ne-a încurajat să inovăm mai mult, nu doar la nivel de tehnologie, dar și la nivel de business și să ne asumăm un nou model care nu mai exista pe piața de închirieri imobiliare din București. Cu toate acestea, după 6 luni, în care 99% dintre eforturile noastre au fost puse în structurarea Milluu Select, nu mai avem niciun dubiu că am găsit modelul de business potrivit pentru noi. Acesta ne va permite să investim în continuare în digitalizarea unei piețe cu obiceiuri greu de schimbat, dar în care totodată oamenii caută cu disperare soluții care să le facă viața mai ușoară și care să le salveze timp”, a adăugat Florin Stoian.
Investiția în această divizie de property management va depăși 1 milion de euro în 2021, compania intenționând să își extindă operațiunile în alte orașe din România, dar și Europa Centrală și de Est.
Milluu este o aplicație de închiriere de apartamente dedicată exclusiv proprietarilor și chiriașilor. Aplicația este construită să ofere o experiență 100% digitală, de la găsirea și închirierea unei noi locuințe până la managementul complet al proprietății. În primul an de la înființare, au fost listate în aplicație peste 3500 de apartamente. Fondată de către Florin Stoian, antreprenor care anterior a pus bazele StarTaxi și Yellow Menu, Milluu a primit la sfârșitul anului 2019 o investiție din partea a două celor mai mari fonduri de investiții din România, Early Game Ventures (EGV) și RocaX.