Alături de IBM, Luminor își propune să accelereze adoptarea tehnologiei de ultimă generație și a soluțiilor bazate pe digitalizare, într-un mediu cloud hibrid. Aceasta îi va permită să obțină rezultate mai bune în toate procesele de business, să implementeze aplicațiile într-un mod mai rapid și să aducă mai multă agilitate printr-o securitate sporită.
Luminor este a treia cea mai mare bancă din regiunea baltică și Estonia, înființată în 2017 prin fuziunea operațiunilor Nordea și DNB în țările baltice. Banca a intrat în următoarea etapă a transformării sale după migrarea cu succes a clienților săi pe o nouă platformă bancară comună, independentă de fostele bănci-mamă. Următoarea etapă de dezvoltare pentru Luminor are ca scop creșterea nivelului de satisfacție a clienților, transformarea digitală și creșterea business-ului, consolidând în același timp procesele de securitate și de reglementare specifice industriei.
Luminor va crea o nouă platformă digitală ca bază pentru creșterea viitoare a băncii și dezvoltarea inovației digitale într-un mediu IT agil și axat pe conformitate. Platforma va rula pe IBM Cloud pentru Servicii Financiare care implică un set de cerințe de securitate și control al conformității (IBM Cloud Framework for Financial Services). Astfel, instituțiile financiare pot să găzduiască cu încredere aplicații cheie și sarcini de lucru.
Platforma include, de asemenea, același capacități confidențiale de calcul din sistemele IBM Z, dar și capacitățile de criptare „Keep Your Own Key” disponibile prin serviciile IBM Hyper Protect, care beneficiază de cel mai înalt nivel de certificare de securitate pentru tehnologii comerciale. Acest lucru oferă companiilor posibilitatea de a păstra controlul asupra propriilor chei de criptare, astfel încât clienții să fie singurii care pot controla accesul la propriile lor date.
Ca parte a contractului, IBM Global Business Services va oferi Luminor acces la experiența vastă în industrie și la inovațiile sale în tehnologiile bazate pe cloud, Inteligență Artificială (AI) și securitate, cu rolul de a le putea spori capacitatea de dezvoltare a noi produse și servicii digitale. În același timp, IBM Global Technology Services va gestiona operațiunile IT ale Luminor și va contribui la transformarea platformei sale bancare, care utilizează un model bazat pe AI.
Peter Bosek, CEO Luminor, a declarat: „Acest parteneriat este esențial pentru Luminor pe măsură ce intrăm în următoarea etapă de creștere a programului nostru de transformare; lucrând cu IBM ne putem îmbunătăți în mod semnificativ agilitatea noastră tehnologică și putem accelera digitalizarea afacerii. Migrarea către IBM Cloud pentru Servicii Financiare ne poate permite să îmbunătățim produsele și serviciile noastre pentru clienți și să venim cu produse bancare globale inovatoare pe piață."
„IBM vine cu zeci de ani de experiență în industrie și leadership în materie de securitate pentru a ajuta Luminor să își transforme operațiunile și să aducă experiențe inovatoare clienților săi”, a declarat Howard Boville, vicepreședinte senior, IBM Hybrid Cloud. „Prin adoptarea soluției IBM Cloud pentru Servicii Financiare, Luminor va putea avea o abordare holistică a securității și să răspundă cerințelor de conformitate în domeniu, menținând în același timp accentul pe inovație și creșterea afacerii în beneficiul clienților săi.”
Ilja Sovetov, CTO Luminor, a adăugat: „Suntem încântați să colaborăm cu IBM pentru acest program pe mai mulți ani. IBM are capacități înalte atât în operațiuni tehnologice, cât și în înțelegerea nevoilor specifice de conformitate, securitate și reziliență din industria bancară. Acest program poate ajuta, de asemenea, la accelerarea implementării de soluții avansate de securitate cibernetică."
IBM este un furnizor important de cloud hibrid, date și soluții de inteligență artificială pentru industria globală a serviciilor financiare. Pentru a afla mai multe despre soluțiile și perspectivele IBM pentru industria bancară globală, vă rugăm să vizitați www.ibm.com/industries/banking-financial-markets
În plus față de instituțiile financiare, ecosistemul IBM Cloud pentru Servicii Financiare include mai mult de 75 de furnizori independenți de software (ISV) care au acceptat să își includă ofertele și serviciile cloud pe platformă.