Ovidiu Negrean și Vlad Hosu au fondat nugget în 2015 cu ideea de a deveni un fel de Tinder pentru citate din cărți interesante pentru antreprenori și nu numai. După o lansare de succes pe Product Hunt și un început încurajator, lucrurile nu au mai fost așa cum le doreau ei. Astăzi, au decis să închidă compania și să se concentreze pe alt produs. Noi am aflat ce a stat în spatele unui aparent eșec.
nugget s-a lansat în septembrie 2015. A ajuns pe locul al doilea în Product Hunt, un site care indexează cele mai noi startup-uri și produse lansate. Era o aplicație dedicată celor care vor să citească bucăți mici din cărți de business, fără să facă efortul de a trece prin tot volumul. Ideea era interesantă - să oferi inteligență oamenilor fără mare efort. A mers la început. După care s-a blocat. Și chiar dacă lumea are impresia că nugget nu se lupta cu Facebook sau Instagram, epoca rețelelor sociale mari i-a blocat.
Ovidiu Negrean a crezut în nugget, dar a decis de curând să nu mai lucreze la dezvoltarea aplicației, pentru că nu a avut rezultatele de care avea nevoie. În schimb, s-a concentrat, alături de cofondatorul său, Vlad Hosu, pe SocialBee, un produs care ajută companiile să aibă o prezență mai bună în social media și despre care vom scrie mai pe larg mâine.
Rezultatele nugget
"Am avut câteva mii de înregistrări în faza inițială și 30.000 de instalări în toată viața nugget. A fost mai mult la început, după aceea au fost, când și când, spike-uri mici. Am ajuns și la 4.000 de subscriberi prin email", spune Ovidiu.
Citește articolul inițial publicat pe start-up.ro despre lansarea nugget.
În engleză, despre eșecul nugget, pe profilul de LinkedIn al lui Ovidiu Negrean.
Cu toate că au ajuns la aceste rezultate, aplicația nu a reușit niciodată să treacă de un nivel mulțumitor care ar fi atras investitorii sau în care putea fi monetizată. "Problema principală a fost de retention", spune Ovidiu. Astfel, oamenii instalau aplicația, dar uitau să o folosească. A găsit și o explicație, deși nu crede că e neapărat o greșeală. "Eram vitamină, nu antibiotic. Ideea era bună, oamenii o plăceau, dar după aia uitau să o folosească", spune Negrean cu sinceritate.
Eram vitamină, nu antibiotic. Ideea era bună, oamenii o plăceau, dar după aia uitau să o folosească
A învățat din această experiență și și-a canalizat eforturile pentru ce urmează în viața sa antreprenorială. Pentru că oamenii nu foloseau aplicația, nici monetizarea nu putea fi făcută. Intenția fondatorilor era să facă bani prin afiliere, adică să vândă cărți la care făceau rezumate.
De la full time la închidere
Ovidiu a fost full time pe nugget de la începuturi, iar în ianuarie 2016 i s-a alăturat integral și Vlad Hosu. "Aveam în plan să lansăm o versiune web, care ne-ar fi ajutat la SEO și am fi intrat în teritoriul Goodreads și al site-urilor de citate. Trebuia o audiență mare pentru a face bani. Ne ajungeau așa, ca niște savings, dar nu eram într-o poziție să ridicăm investiție pentru că nu aveam metrici bune", explică Ovidiu.
Una dintre erorile pe care le-au făcut cei doi a fost să se concentreze pe o aplicație mobilă, nu pe o platformă integrală. Chiar dacă Steve Jobs spunea că există o aplicație pentru orice, astăzi e din ce în ce mai greu să faci bani din acest spațiu, pentru că oamenii nu mai deschid atât de multe aplicații ca înainte, iar media, cel puțin în Europa, este undeva la vreo 10 aplicații pe care le folosesc constant.
There shouldn't be an app for that, ăsta e adevărul. S-a ajuns astăzi la o oboseală în privința aplicațiilor. 90% din timp nu ai nevoie de o aplicație
"There shouldn't be an app for that, ăsta e adevărul. S-a ajuns astăzi la o oboseală în privința aplicațiilor. 90% din timp nu ai nevoie de o aplicație. Oamenii nu cred că noi ne batem cu Facebook și Instagram, dar te bați, de fapt. Cât timp stă omul pe Facebook, nu stă pe aplicația ta. Cât timp Facebook e gândit ca să intri din nou și din nou, oamenii își amintesc mai bine de ei, dar de aplicația ta mai greu", spune Ovidiu. E o lecție importantă pentru toți cei care vor să lanseze aplicații, să-și dea seama dacă se pot lupta cu asemenea giganți doar într-un spațiu mobil.
De altfel, zona mobilă le-a limitat și posibilitatea de monetizare, pentru că oamenii mai degrabă cumpără din desktop. În plus, pentru aplicația de iOS, au avut probleme cu Apple, care nu acceptă linkuri de afiliere în interiorul aplicațiilor, mai ales către Amazon. Majoritatea utilizatorilor erau din Statele Unite, dar nu erau de ajuns.
Greșelile nugget
Îl întreb pe Ovidiu care crede el că sunt greșelile reale pe care le-au făcut în acest interval de aproape un an jumătate, care au dus la insuccesul nugget. Crede că nu s-au concentrat pe ce trebuie și, deși produsul e destul de reușit, conținutul trebuia să fie mai bun.
"Trebuia să producem content. Pe lângă ce avem în aplicație, avem multe rezumate de 20 de pagini ale cărților, făcute de oameni specializați și 10 lucruri pe care le-au învățat din fiecare. Acelea trebuiau vândute pe Amazon și publicate pe internet, dar nu am mai apucat să facem asta", spune Ovidiu. Crede că știa teoria bine, dar în practică nu i-a ieșit cum își imagina.
Dacă ar reporni astăzi nugget, nu ar mai începe cu o aplicație mobilă și ar încerca să monetizeze de la început, s-ar concentra mai mult pe strângerea de adrese de mail, pentru a crea o comunitate în jurul produsului.
Trebuia să producem content. Pe lângă ce avem în aplicație, avem multe rezumate de 20 de pagini ale cărților, făcute de oameni specializați și 10 lucruri pe care le-au învățat din fiecare
În total a investit 20.000 de euro cash în aplicație, cel mai mult pentru producerea de conținut, pentru că angaja oameni să citească din cărți și să facă rezumate și nugget-uri, adică bucăți de informație și citate publicate în aplicație. Zona de development și design au făcut-o chiar ei, iar acest lucru e aproape neprețuit.
Aplicația încă există, nu știu ce să facă, dacă să o închidă sau nu, dar nu se mai concentrează pe ea. Au lansat un nou startup, SocialBee, care produce deja bani prin crearea de conținut pentru rețelele sociale, atragerea de followeri și creșterea afacerii. Despre SocialBee vom scrie pe larg mâine într-un nou articol.