Să înțelegi modul în care sunt distribuite acțiunile companiei este un element foarte important atât pentru investitorii care vor să intre într-un startup, cât și pentru echipa care-și dorește o investiție.

Un cap table (tabel de capitalizare) ajută startup-urile să calculeze și să vadă care este valoarea lor de piață, influențează evaluarea în timpul rundelor ulterioare de finanțare, delimitează diluarea proprietății și evidențiază părțile care trebuie să stea la masă pentru luarea deciziilor legate de viitorul startup-ului.

Tabelul de capitalizare arată participația fiecărui investitor în afacere, aceasta fiind calculată prin înmulțirea prețului acțiunilor cu numărul de acțiuni deținute.

Pentru a ajuta la acest aspect crucial în existența oricărui startup, echipa SeedBlink pune la dispoziția fondatorilor de startups și a investitorilor un template de Cap table ce poate fi descărcat de pe platforma Nimity.

Descarcă șablonul de cap table de aici.

Echipa SeedBlink a anunțat la mijlocul lunii iunie lansarea Nimity, un produs creat pentru antreprenori și investitori privați, menit să-i ajute să-și gestioneze mai ușor portofoliul de investiții.

Nimity își propune să optimizeze modul în care companiile europene gestionează aspecte esențiale precum tabelul de capitalizare, comunicarea cu investitorii și regulile de guvernanță, managementul de ESOP (Employee Stock Ownership Plans) și opțiuni de finanțare.

Nimity vine cu soluții precum:

  • Gestionarea portofoliului și a structurii de acționariat: permite urmărirea în timp real a structurii acționariatului și colaborarea cu părțile interesate;
  • Gestionarea și comunicarea ESOP: permite crearea și gestionarea cu ușurință a planurilor de opțiuni pe acțiuni ale angajaților, pentru a crește gradul de retenție a persoanelor cheie și pentru a facilita înțelegerea valorii acestora cu ajutorul portalurilor dedicate;
  • Infrastructură de finanțare și sindicalizare: permite accesul la o platformă simplificată pentru a pregăti și gestiona strângerea de capital prin runde de coinvestiții sau sindicalizate. Oferă deal rooms private și o platformă pentru gruparea investițiilor mai mici ca o singură entitate juridică.