Lectură de 2 min

Cum să minți frumos

Abonează-te pe  
Fiecare dintre noi am mai vorbit în scrisorile noastre despre pretinșii guru care oferă soluții magice în cărți sau pe scenele evenimentelor la care sunt invitați să le vorbească celor din audiență despre viziunea lor de business, de carieră și viață, când de fapt experiența lor în domeniu este extrem de limitată, iar în cazul celor care sunt prin afara României, așa-zisele lor realizări cu care se laudă sunt de fapt inventate în mare măsură.
Cum să minți frumos

Acest text a fost publicat prima oară în newsletter

Fii la curent cu lucrurile scrise de noi în fiecare zi la ora 9.00 dimineața prin newsletter-ul start-up.ro

Abonează-te aici

Articolul acesta a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro de vineri, 24 iunie. Puteți să vă abonați la newsletter aici.


Revin asupra acestui subiect pentru că ieri după-amiază am dat peste o postare a jurnalistului Marco Badea în care scrie despre Sadhguru (pe numele lui Jaggi Vasudev) un celebru yoghin indian ajuns și pe la noi în țară în urmă cu vreo 2 luni.

Țin minte că am văzut la acel moment toată lumea bună a influencing-ului ”fiartă” pe sustenabilitate și viață frumoasă cum sorbea vorbele acestui yogin pe scena de la Arenele Romane.

Marco scria despre faptul că în State, cei de la Vice l-au investigat mai bine pe acest domn și au găsit dovezi că este cam.....mincinos.

”În 2021, publicația indiană de investigații News Laundry a scris o serie de articole de investigație în trei părți despre Sadhguru. Printre altele, articolele explorează modul în care Fundația lui Sadhguru a construit un campus de 60 de hectare într-o zonă sensibilă din punct de vedere ecologic, fără a obține autorizația de mediu, așa cum prevede legea indiană. La începutul acestei luni, Sadhguru a ordonat echipei sale de comunicare să întrerupă un interviu BBC Tamil când jurnalistul l-a întrebat dacă fundația sa a încălcat legile din India”, scrie Marco.

Totodată, el menționează faptul că Chris Lang, fondatorul organizației de supraveghere a mediului Redd Monitor, a publicat un raport despre campania în curs de desfășurare a lui Sadhguru „Salvați solul”, raport din care reiese că pe lângă faptul că a citat date incomplete și o soluție simplistă, Sadhguru nu reușește să tragă la răspundere marile corporații, acuzate că emit majoritatea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă.

Și publicația Deutsche Welle are un articol despre acest yogin, publicat la finalul lunii martie a acestui an, în care scrie despre misterul și dubiile care-l învăluie în ceea ce face, atât prin prisma sa de activist de mediu, cât și de lider spiritual, precizând chiar că în India sunt zvonuri că, pe lângă evaziune fiscală, numele său ar fi legat de răpiri, crime și acțiuni în care fundația sa a intrat ilegal în posesia unor terenuri.

Cu toate acestea, la fel ca și în cazul altor ”guru” care au reușit să-și creeze o imagine atât de bună încât multă lume nu reușește să vadă dincolo de aparențe, adepții săi îl susțin în continuare și încă-i ascultă hipnotizați orice cuvânt.

Sfatul meu? Deschideți bine ochii și fiți foarte atenți la persoanele pe care le urmați. S-ar putea să vă ducă într-o direcție greșită.

Abonează-te la start-up.ro

Ca sa primesti prin email cele mai noi articole.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: