Inteligență artificială

Facebook, Google, Microsoft sau Baidu au investit peste 8,5 miliarde de dolari în inteligență artificială în utlimul an, potrivit “Forbes”. Amazon are asistenți personali, Apple va lansa unii, iar Google are Google Home. Din ce în ce mai multe inteligențe artificiale se vor dezvolta și ne vom obișnui să interacționăm cu ele. Astfel, și băncile o vor lua pe acest drum.

Băncile sunt instituții complexe, dar vor adopta treptat puterea inteligenței artificiale în diverse domenii. De la interacțiunea finală cu utilizatorii și clienții, până la rularea unor algoritmi pentru anumite zone de intelligence intern în care se foloseau analiști. La fel cum în anii '60 la NASA divizia de “calculatoare”, adică femeile și bărbații care făceau calcule pe hârtie, a fost înlocuită cu cea de software, formată din fostele calculatoare specializate, și angajații băncilor vor fi mai specializați și vor lucra cot la cot cu inteligențele artificiale.

Potrivit studiilor americane, 32% din bănci au adoptat soluții de recomandări automatizate, analytics predictiv sau recunoaștere vocală. Cu toate acestea, treptat lucrurile vor lua o altă turnură. Vom putea face banking vorbind cu Alexa sau Siri, vocea noastră va fi un autentificator, iar banking-ul se va putea face de acasă.