GTG e o firmă din Baia Mare fondată de Gheorghe Mureșan și Andi Ostroveanu. Au avut ideea de a produce o mașină electrică ieftină pe plan local după mai multe deplasări prin China, India, Bangladesh și Cambodgia, așa că au început acest proiect. Lucru meritoriu până acum, dar modul în care a fost prezentată mașina este exagerat. Și poate spune multe despre apetențele noastre ca cititori de presă și pentru ceea ce "prinde" la public.

Ce e românesc și ce nu?

E complicat să înțelegi ce e românesc și ce nu. Personal, nu-mi pasă dacă ceva e foarte românesc pentru că nu am nicio legătură spirituală cu naționalismul și țara, care mi se par niște concepte artificiale. Din acest motiv, de exemplu, am fost contrați atunci când am spus că primul startup care a devenit unicorn în România, UiPath, nu e tocmai românesc. Care a fost motivul? UiPath are fondatori români, creierele au fost românești în majoritatea timpului, managementul e din România, dar operațiunile și banii sunt pe o firmă din străinătate. Pentru că e mai simplu din punct de vedere operațional să faci afaceri pe firme din străinătate.

Dar de ce insist și acum că UiPath e românesc? Pentru că mințile care au gândit acest produs sunt din România. Chiar dacă la final proprietatea intelectuală nu mai aparține României, produsul a fost unul care a fost gândit cap-coadă aici. Nu au luat concepte deja preluate de la alții și puse într-o firmă.

Aici intervine proiectul mașinii electrice GTG din Baia Mare. Ce este românesc și ce nu? Da, e o firmă românească. Da, fondatorii sunt din România. Proprietatea intelectuală e de aici? Ei bine, nu prea e deloc. Așa că nu e o victorie a creierului inventiv al României, ci o victorie a creierului antreprenorial. Să trecem în revistă povestea lor, aflată chiar de la Gheorghe Mureșan, unul dintre fondatori.

Povestea GTG

Gheorghe Mureșan e inginer electromecanic și absolvent de Codecs Open University cu diplomă de management. E antreprenor din 1991.

A călătorit în China, India, Bangladesh și Cambodgia și a văzut că localnicii utilizează vehicule electrice fără pretenții și ștaif, așa cum sunt cele de la marile branduri. S-a gândit că acest proiect ar merge și la noi în țară.

Cum a obținut finanțare. A depus dosarul pentru fonduri europene pe POR 2.2 și a primit 1,3 milioane de euro. 26% din finanțarea proiectului a venit din contribuții proprii.

"Am asamblat la Baia Mare două mașinuțe în 2016, pe care le testăm și folosim cu succes pentru a înțelege limitările și performanțele acestora. Avem deja 8.000 de kilometri și se comportă ok", spune Gheorghe Mureșan.

Mașina nu are patente de invenție, ci a fost omologată pentru a circula pe drumurile publice din România. Ce va fi produs aici?

"Vom importa caroserii, roți, parbrize din Asia, de pe piața din Uniunea Europeană vom achiziționa motoare, electronice, iar cablajele, volanele, centurile și cauciucurile vor fi din România", spune Mureșan.

Designul mașinii a fost remarcat de unii pe magazinele online din China, cum ar fi Alibaba. L-am întrebat de acest lucru pe Mureșan. "Designul a fost cumpărat. Avem un design ce va fi doar al nostru la alt model", spune Mureșan.

Diferența față de modelele din Asia

Și l-am mai întrebat care sunt diferențele față de mașinile de pe piața asiatică. "Variantele de echipare vizate sunt pentru caracteristicile de consum ale publicului european în ceea ce privește viteza, nivelul de finisaj, autonomia, bateriile. De exemplu, în China se urmărește ca aceste mașini să nu depășească 40 de km/h, ceea ce la noi nu este prea de dorit", explică fondatorul GTG.

Mureșan spune că producția, adică asamblarea, va fi făcută în România și va începe în primăvara anului viitor și speră să asambleze 400 de bucăți în primul an.

Alte avantaje? Mașinile vor avea garanție, service și service post garanție în condițiile legii. "Va trebui să oferim instruire pentru depanarea acestor mașini. Din fericire sunt destul de simplu construite și credem că nu vom avea probleme majore de service. În paralel vom dezvolta și activitatea de piese de schimb conform cataloagelor", spune Mureșan.

Mașinile vor putea fi conduse doar cu permisul categoria B și pot fi încărcate la o priză obișnuită de 16A, dar și la stațiile de încărcare speciale.

Cât vor costa? GTG Oxygen 2 costă între 14.000 - 15.000 de euro.

Ce este românesc și ce nu?

E o dezbatere foarte lungă. Să zicem că Peugeot este o mașină franțuzească, pentru că firma mamă este de acolo. Dar Peugeot produce mașinile în numeroase locuri din lume - Spania, Brazilia etc. De asemenea, componentele sunt construite în diverse fabrici din întreaga lume.

Apple este o companie americană, dar telefoanele sunt construite în China, iar componentele în întreaga lume.

Ce este atunci local? Peugeot își proiectează singură designul și componentele tehnice, nu ia unele deja existente pe piață. Apple are un proces de research&design propriu înainte de producție. Are patente și proprietate intelectuală.

Așadar, nivelul minim al "naționalității" unui producător e proprietatea intelectuală. Dacă luăm exemplul de mai sus, cel cu UiPath, compania a pornit din România, având cofondatori români. Primele iterații ale acesteia au fost făcute și dezvolte în România, cu proprietate intelectuală locală. Ulterior firma s-a extins, și-a deschis mai multe sedii și a mutat proprietatea intelectuală acolo unde i-a convenit mai mult.

GTG e o firmă românească, asta nu ne îndoim. Sunt automobilele electrice asamblate de ei românești? Depinde cum o iei. Ei au găsit un model de business în care să iei componentele și să le asamblezi. Am putea spune că, preluând terminologia din lumea telefoanelor mobile, sunt un integrator, așa cum Allview e un integrator de telefoane mobile, pentru că a cumpărat licențele pe telefoane chinezești, cărora le-a modificat sistemul de operare și le vinde pe piața din România.

Așadar, nu e vina lor. Ei au găsit un model de business. Trebuie să știi însă cum să prezinți. Mașina e Made in Romania, dacă asta înseamnă că sunt asamblate aici, dar nu e o creație genială a inventatorilor români. Așa cum, nota bene, nici Dacia sau Oltcit nu au fost mașini românești prin proprietatea intelectuală. Oltcit era un Citroen modificat, Dacia era un Renault. Ulterior la Dacia s-au proiectat mașini locale, care au părăsit designul original.

GTG s-ar putea să prindă. S-ar putea să nu. E un proiect interesant, deși mașinile sunt rudimentare. De ce nu e acest articol acolo unde ar fi fost dacă era o știre, adică în categoria News, ci în Subiectiv? Pentru că voiam să zic doar atât: ușor cu naționalismul genial pe scări. Din păcate sau din fericire, România nu a fost, nu este și nici nu va fi prea curând buricul pământului. Suntem doar niște oameni care ocupă un spațiu geografic de unde, întâmplător, fără meritul țării, se nasc și oameni geniali.