Cursul intensiv propus de Asociația DGT face parte din proiectul internațional Start-up explorers, finanțat prin programul Erasmus+.
În perioada 4-12 mai 2019, reprezentanții a 6 organizații de tineret participă în Vatra Dornei la un curs de formare de educație antreprenorială care are ca obiective testarea de metode de educație non-formală care dezvoltă abilitățile profesionale ale tinerilor: creativitate și inovare, spirit de echipă, comunicare și feedback, managementul stresului și al timpului, planificare și gândire strategică.
Aceste metode de educație non-formală vor fi punctul de pornire al unui toolkit de metode pentru lucrători de tineret și alți educatori interesați să dezvolte în comunitățile locale programe de educație antreprenorială.
„Proiectul Start-up explorers este un proiect inițiat de 6 organizații non-profit din America de Sud și Europa care încurajează formarea unei rețele de specialiști, lucrători de tineret, în educație antreprenorială și dezvoltarea unui instrument concret de lucru care să poată fi un sprijin pentru aceștia și pentru alți educatori din comunitățile lor – un boardgame. În același timp, cele 3 contexte de învățare ne permit schimbul de bune practice în domeniul educației antreprenoriale și să cunoaștem mai bine sistemul antreprenorial din America de Sud pentru a dezvolta strategii personalizate la nivelul organizațiilor de tineret”, a declarat Andrei Daicer, președinte al asociației DGT.
Cursul de formare este primul context de învățare al proiectului și va continua cu alte două seminarii internaționale. Primul seminar va fi organizat în Uruguay (septembrie 2019) în care aceiași lucrători de tineret descoperă procesul de creare al unui start-up social, de la idee la prototipare și prezentare. Al doilea seminar va fi implementat în Argentina.
În cadrul acestuia, pe baza cunoștințelor acumulate anterior, participanții vor realiza, sub îndrumarea unui specialist în boardgame, un joc de educație antreprenorială. Acest joc va fi testat ulterior cu profesori, lucrători de tineret și tineri în cele șase comunități în care organizațiile partenere ale proiectului sunt presente și tradus în 5 limbi: spaniolă, italiană, română, engleză și bulgară.
Cursul de formare își propune să aducă în atenție rolul diversificat al lucrătorului de tineret, in special în programele de educație antreprenorială și să aducă în discuție oportunitățile de învățare, mentorat, orientare în carieră și finanțare pentru tineri, existente în acest moment în cele șase țări implicate în proiect.
Proiectul Start-up explorers este coordonat de către Asociația DGT în perioada ianuarie 2019 – martie 2020, cu sprijinul financiar al Programului Comisiei Europene – Erasmus+ și al organizațiilor partenere: Civitas Mileto (Italia), Brigada de Voluntarios Bolivarianos del Peru (Peru), Asociatia Civil Red de Accion Climatica (Argentina), Asociația FOCUS – European Center for development (Bulgaria), Asociația AUDELE (Uruguay).