Centrul educațional EDU-differentiate yourself este singurul partener Digital Marketing Institute (DMI) din România, iar investiția totală pentru lansarea acestei inițiative educaționale se ridică la peste 100.000 de euro.
DMI este autoritatea globală în materie de certificare pentru educația de marketing digital. Cursurile DMI Pro și DMI Specialist sunt cursuri practice, concepute exclusiv de profesioniști cu experiență. DMI are, anual, peste 18.000 de cursanți la nivel global.
”Este un curs complet de marketing digital, care va fi susținut de cinci traineri practicieni, cu o experiență în marketing dovedită, traineri exclusivi DMI care vor preda aceste cursuri doar în cadrul acestei inițiative. Certificarea DMI se obține în urma unui examen, de trei ore, cu un grad ridicat de dificultate și complexitate. Cu cât examenul este mai dificil, cu atât certificarea este mai valoroasă pe piața globală a muncii. Ne-am propus ca peste 90% dintre cursanții noștri să reușească să-și ia certificarea internațională din prima încercare. La nivel global, undeva la 60-65% dintre cursanți au obținut certificarea din prima, iar 81% din totalul cursanților sunt promovați la job după obținerea certificărilor DMI”, spune Dorin Andrei, cofondator Web Ventures și topic leader.
În prezent, din totalul absolvenților cursurilor Digital Marketing Institute, peste 75.000 la nivel global, 88% au poziții de management. În același timp, peste 95% dintre absolvenții unui curs DMI sunt angajați în domeniu. Printre cursurile cele mai căutate se numără cel de Digital Marketing Professional, Social Selling Specialist, Search Marketing Specialist, Social Media Marketing Specialist și Strategy&Planning Specialist.
”Cei care vor să facă cursuri în domeniul digital, companii sau persoane fizice, investesc între 800 și 1.700 de euro per cursant. Pentru aceste cursuri, noi ne așteptăm, în medie, la 900 de euro per cursant. Studiile arată că angajații cu certificări profesionale sunt cu 90% mai productivi și 60% mai eficienți decât cei fără. Mai mult, la nivel global, anul acesta, era estimat ca utilizarea tehnologiilor digitale să contribuie cu 1,36 trilioane de dolari la economia globală”, adaugă Ilie Drăgan, coordonator al echipei de traineri din partea Flexability Management – EDU – differentiate yourself.
În 2019, la cursurile acreditate internațional, divizia de educație a Flexability Management a avut peste 1.200 de cursanți și 300 de zile de training, față de 524 de cursanți și 175 de zile de training în 2018.
Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de peste 500.000 de euro, în creștere cu 41% față de 2018. Pentru anul în curs, compania estimează, în actualul context de restricții a activităților de formare, o scădere a cifrei de afaceri cu doar 10%. Iar pentru 2021, este estimată o creștere de peste 20% a cifrei de afaceri.
Divizia de educație EDU-differentiate yourself a fost înființată în 2010. Centrul de training oferă cursuri de pregătire pentru cele mai importante certificări internaționale din domenii de expertiză precum Project Management, Agile&Scaled Agile, Business Analysis, Risk Management, Strategy și Digital Marketing.
Digital Marketing Institute este autoritatea globală în certificare pentru educația de marketing digital.