Timp de 8 săptămâni copiii, împărțiți în 6 grupe de lucru, grupate în funcție de vârstă și de nivelul competențelor digitale, vor fi ghidați și mentorați de către traineri experți în domeniul IT. Aceștia vor învăța să lucreze cu instrumente digitale multimedia, să-și dezvolte abilitățile de gândire logică, reguli de siguranță în timpul navigării pe internet, programare vizuală, precum și elemente de programare avansată.
Cursurile au drept scop familiarizarea copiilor cu elemente de introducere în programare, pentru a pune bazele utilizării calculatorului și a internetului într-un mod educativ și responsabil. Grupele de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani vor fi împărțite după cum urmează:
- Starter (6-7 ani) - sunt copiii care învață să folosească calculatorul, să lucreze cu instrumentele multimedia și să utilizeze internetul respectând regulile de siguranță;
- Junior (8-9 ani) - au deja bazele de folosire a calculatorului și a internetului, iar în cadrul cursului sunt introduși în programarea vizuală;
- Ninja (9-10) - la acel nivel de curs copiii învață să înțeleagă, să creeze și să dezvolte algoritmi cu ajutorul programării vizuale;
- Expert (10+) - sunt cursurile dedicate copiilor mari și se împarte în 3 subgrupe: Robotică - unde se învață noțiuni despre componentele și principiile de funcționare a roboților; Mobile – copiii dezvoltă propriile aplicații pentru telefon și Web Development - pentru crearea de pagini web.
Roxana Rugină, fondator Simplon România completează: “An de an ne bucurăm de creativitatea copiilor care urmează cursurile Digital Kids Cluj și ne mândrim cu rezultatele lor. Am creat Simplon România din dorința de a face lumea tehnologiei mai incluzivă și mai deschisă către diversitate, iar în ultimii ani ne-am axat mult pe programele educaționale dedicate copiilor. Credem cu tărie că tehnologia este instrumentul cu ajutorul căruia putem găsi soluții pentru probleme actuale din diverse domenii, iar asta se reflectă în numărul de peste 2000 copii care au urmat unul dintre cursurile Simplon România până în prezent.”
Fiecare dintre cele 8 cursuri din modul durează 2 ore, iar întâlnirile săptămânale au loc în zilele de sâmbătă, la Silicon Forest, str. Cotită nr. 9, Cluj-Napoca. Înscrierile pentru cursurile de toamnă se pot face în perioada 18 septembrie - 11 octombrie, pe site-ul Digital Kids Cluj: digitalkidscluj.ro