Internetul a schimbat mult modul în care ne facem cumpărăturile, dar și modul în care antreprenorii din ecommerce pot face bani. De exemplu, poți avea un business de succes în online vânzând diverse produse fără ca vreunul din ele să îți treacă, în vreun moment, prin mâini (excepție ar face, totuși, cele pe care le testezi pentru a te asigura că pot fi vândute mai departe), sau printr-un depozit pe care să fii nevoit să-l închiriezi. Sunt chiar câteva exemple de astfel de persoane care au reușit să facă bani pe Amazon și la noi în țară.

Dacă vrei să te numeri și tu printre ei și să ajungi să câștigi niște bani în plus, poți urma câteva cursuri menite să te învețe cum să faci bani din fața calculatorului.

Pe Android Authority am găsit un pachet de cursuri care te-ar putea ajuta să generezi venituri suplimentare. Denumit The Internet Marketplace Entrepreneur Bundle, acest pachet curpinde 6 cursuri care te-ar putea învăța o serie de trucuri utile ca să ajungi să vinzi pe Amazon sau eBay.

Astfel, cei interesați pot regăsi acolo cursuri care te învață cum să vinzi pe Amazon, precum Private Label Producs: Create Brands & Sell with Amazon sau The Most Simple & Honest Amazon FBA Course, dar și cum să ajungi să imporți produse din China, pe care mai apoi să le vinzi pe Amazon: From China to Amazon: a Live Case Study & Complete Guide, precum și cum poți să-ți construiești propriul imperiu în ecommerce folosind modelul Alibaba: Alibaba Import Business Blueprint: Build Your Import Empire.

Deși costul unui astfel de pachet de cursuri este de 850 de dolari, inițial, pentru încă vreo câteva ore poate fi achiziționat la aproximativ 40 de dolari.