Când ești deja cel mai mare retailer online din România și ai câștigat, deja, o bucată considerabilă din segmentul est-european de ecommerce, singurul lucru pe care îl poți face pentru a-ți asigura în continuare supramația este să devii disruptiv.

axinia

Iar pentru asta ai nevoie de bani și de o echipă dedicată. Intră în scenă eMAG Labs, un centru de testare și implementare de tehnologii noi (realitate virtuală sau augmentată, Chat Bots, Internet of Things) pentru ecommerce.

Chiar dacă e posibil ca ele (tehnologiile disruptive – n.red.) să nu aibă aplicabilitate imediată în business și cer un timp de research mai mare, cu oameni dedicați, ele ne pregătesc pentru viitor

”Chiar dacă e posibil ca ele (tehnologiile disruptive – n.red.) să nu aibă aplicabilitate imediată în business și cer un timp de research mai mare, cu oameni dedicați, ele ne pregătesc pentru viitor. Vrem să explorăm, să testăm, să învățăm și să creăm un întreg ecosistem în jurul eMAG”, spune Bogdan Axinia, VP Platforms & Technology Director, eMAG.

Cu o investiție inițială de o jumătate de milion de euro, centrul de cercetare a fost lansat de retailerul român în vara acestui an. Naspers (acționarul majoritar al eMAG), finanțatorul acestui proiect separat din cadrul grupului eMAG (care include alături de eMAG și Conversion, Depanero și FashionDays) și-a propus să direcționeze spre acest centru peste 5 milioane de euro în următorii cinci ani, pentru crearea de noi tool-uri software și hardware.

”Vedem potențial și în VR și în IoT. De asemenea, machine learning ne poate ajuta să comunicăm mai bine cu clientul, pentru că îi economisim timpul și îi putem pune la dispoziție  prin aplicarea de machine learning oferta potrivită pentru produsul de care are nevoie. Dincolo de zona de e-commerce, acest research poate să însemne pentru eMAG dezvoltarea unui ecosistem în jurul consumatorului și asta e una dintre direcțiile pe care le explorăm în eMAG Labs”, completează Axinia și precizează faptul că planul centrului de R&D este de a implementa o parte din tehnologiile la care lucrează până la finalul primului an de funcționare.

Vedem potențial și în VR și în IoT. De asemenea, machine learning ne poate ajuta să comunicăm mai bine cu clientul, pentru că îi economisim timpul și îi putem pune la dispoziție  prin aplicarea de machine learning oferta potrivită pentru produsul de care are nevoie

”Ne adresăm în primul rând pieței din România, care e cea mai matură și mai ușor de testat, însă vrem să aplicăm tot ceea ce dezvoltăm și pe piețele în care activează eMAG și Naspers”, spune acesta.

Totodată, tehnologiile dezvoltate în cadrul eMAG Labs ar putea fi accesibile și comunității IT. Nu este exclusă nici integrarea unor startup-uri care se dezvoltă pe această nișă, prin achiziții sau parteneriate.

”Una dintre intențiile declarate e să punem la dispoziția comunității IT o parte din dezvoltările noastre în format open-source, astfel încât ea să beneficieze de research-ul făcut de noi și să fie astfel inclusiv accesibile pentru contribuția din afara eMAG Labs”, afirmă Bogdan Axinia.

eMAG a avut afaceri de 1,95 miliarde lei în România, Ungaria, Bulgaria și Polonia, estimează creșteri de 35-40% pentru acest an și vizează o cifră de afaceri de un miliard de euro în 2018.

În acest context, miza pe integrarea în platforma de vânzări a noilor tehnologii care să schimbe și să faciliteze accesul clienților la portofoliul de produse este următorul pas logic pentru companie. Deja, dezvoltarea de tehnologie a beneficiat de 18 din cele 48 de milioane de euro care s-au dus în 2015 către creșterea business-ului. În același timp, în următorii 2 ani, eMAG va angaja 300 de programatori.

”Uitându-ne în urmă vedem cât de rapidă a fost trecerea către mobile și unde suntem în acest moment, când traficul de pe mobil îl depășește pe cel de pe desktop în eMAG. Suntem convinși că direcțiile pe care le vom cerceta au capacitatea de schimba modul în care clienții noștri vor interacționa cu eMAG”.