Programul aduce anul acesta funcționalități îmbunătățite pe Platforma Digitaliada, un sistem de management școlar care oferă utilizatorilor acces gratuit la module dedicate pentru teste, teme, videoconferințe și rapoarte de activitate.

Astfel, platforma include acum o actualizare prin care toți profesorii înregistrați își vor putea crea și gestiona propriul portofoliu de lecții virtuale pentru clasele lor și noi aplicații digitale integrate, inclusiv tool-uri colaborative pentru ca elevii să poată lucra la proiecte în echipă.

În plus, o nouă secțiune dedicată pregătirii pentru Evaluarea Națională cu testări automatizate la matematică și limba română și feedback personalizat va fi disponibilă în curând pe Platforma Digitaliada.

”Noile teste, lecții și videoclipuri îi pot ajuta pe elevii ce studiază în limba română, indiferent că sunt în interiorul granițelor sau în comunități din afara acestora, să se dezvolte și să învețe mai ușor, prin activități interactive. Mai mult, am inclus în Digitaliada și un set nou de ghiduri pentru profesorii de limba română, create chiar la inițiativa unora dintre profesorii de specialitate din proiect. Noul nivel la care va ajunge Digitaliada se află în concordanță cu cele mai noi metode de predare interactivă și creativă”, spune Dana Deac, Președintele Fundației Orange.

”Noua secțiune de pregătire pentru Evaluarea Națională va constitui un sprijin important pentru elevii de clasa a VIII-a în pregătirea lor pentru examen. Conținutul programelor la matematică și limba română vor fi grupate în secțiuni dedicate, cu teste realizate după modelele din anul școlar 2020-2021. O noutate este faptul că elevii vor fi redirecționați automat către lecțiile pe care ar trebui să le revizuiască, în cazul în care nu rezolvă corect anumite întrebări. Astfel, ei vor avea parte atât de un feedback rapid, cât și de posibilitatea de a-și consolida cunoștințele”, declară Laura Erculescu, profesoară de matematică și colaboratoare la dezvoltarea noii secțiuni din platformă.

Pe lângă platforma de învățare, hubul de resurse Digitaliada.ro pune la dispoziție 12 noi ghiduri de predare prin metode digitale, pentru matematică, TIC și limba română dezvoltate pentru clasele V-VIII. Aplicate pe materia primului semestru, ele includ și 200 de teste noi și fac parte din cele peste 2.000 de resurse educaționale pentru clasele I-VIII disponibile.

Peste 800 de școli (elevi, profesori și părinți) sunt înrolate și utilizează Platforma Digitaliada care pune la dispoziție în mod gratuit toate facilitățile necesare pentru învățarea online, dar și resurse complementare pentru activitatea din clasă.

Și în acest an școlar, la nivel rural, 6.800 de elevi, din cele 50 de școli incluse în program, vor continua să învețe în laboratoare digitale complet echipate de Fundația Orange cu peste 2.100 de tablete și alte 300 de echipamente IT.

Programul de educație digitală se desfășoară cu avizul Ministerului Educației și își propune încurajarea folosirii tehnologiei la clasă pentru îmbunătățirea performanței școlare în învățământul preuniversitar.

Oricine este interesat de predarea și învățarea cu ajutorul tehnologiei digitale are la dispoziție, în mod gratuit, resursele online disponibile pe www.digitaliada.ro și poate aplica la concursul de materiale digitale Digitaliada, care încurajează dezvoltarea de materiale educaționale în limba română.

Fundația Orange a investit până acum, în cele șase ediții Digitaliada, 3,2 milioane euro și a sprijinit peste 16.000 de elevi din școli rurale să aibă acces egal la educație de calitate.