În cadrul evenimentului au fost lansate upgrade.health, startup-ul care folosește AI pentru a permite utilizatorilor să vizualizeze, analizeze și să își valorifice datele medicale, precum și MedStarter HUB, proiectul de susținere a ecosistemului health tech românesc.

Despre MedStarter HUB, proiectul care oferă fondatorilor de startup-uri de tehnologie medicală acces la echipamente, posibilități de cercetare și dezvoltare, oportunități de finanțare și creare de parteneriate, precum și un nou spațiu de lucru și conectare, am scris aici.

Launch, comunitatea care susține românii fondatori de startup-uri early stage și talentul în tehnologie din România, a organizat joi, pe 18 mai, la Apollo111, prima ediție a evenimentului Launch Health Tech, în București, în parteneriat cu MedStarter HUB și cu sprijinul HealthFluencer.

Cea de-a doua ediție a Launch Health Tech a fost anunțată pe data de 3 octombrie 2023, în București, ca eveniment-satelit al conferinței How to Web, conferința reper în Estul Europei pentru scena de tehnologie și inovație.

La prima ediție Launch Health Tech au fost prezenți fondatori, investitori, autorități publice, specialiști din domeniul medical privat, care au participat la sesiuni private de demo și pitching, precum și la paneluri.

Subiectele acoperite au inclus digitalizarea în sănătate și beneficiile pentru pacienți, programele de finanțare pentru cercetare și inovare, colaborarea dintre mediul public și privat, rolul tehnologiei în modernizarea sistemului medical românesc, nevoile de wellbeing ale angajaților dintr-o companie, precum și evoluția ecosistemului de startup-uri medtech și scalarea internațională.

Printre vorbitori s-au numărat: Andrei Baciu - Secretar de Stat în cadrul Ministerului Sănătății, Andrei Alexandru - Secretar de Stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Lucian Paraschiv - Fondator MedStarter HUB, Sergiu Neguț - Partener Cleverage VC, Anca Luca - Community Manager for Startups BCR, Oana Ilie - HR Director Tazz by Emag, Alexandra Pahomi - Marketing Manager CE Google, Daniel Stan - Co-Fondator Femyo.

“Prima ediție a evenimentului ne-a arătat, încă o dată, cât de mult potențial pentru inovație și colaborare există, în domeniul tehnologiei pentru sănătate, în România”, spune Diana Mereu, Fondator HealthFluencer și Director Launch Health Tech.

În sprijinul antreprenorilor din health tech: MedStarter HUB

Cu ocazia Launch Health Tech a fost prezentat oficial și MedStarter HUB, inițiativa dezvoltată de Lucian Paraschiv pentru a susține antreprenorii din industria de tehnologie și sănătate. MedStarter HUB va funcționa atât ca spațiu de networking și conectare, cât și ca o resursă de creștere accelerată pentru startup-urile care au nevoie de finanțare, cercetare sau lansare pe piața locală și regională. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://medstarter.ro.

“MedStarter HUB vine alături de soluțiile de health tech prin suport în acțiunile lor de go-to-market local și regional și acces la cele mai relevante resurse conform cu specializarea și direcția de dezvoltare ale acestor soluții - echipamente, cercetare, investiții și lista poate continua”, afirmă Lucian Paraschiv, fondator MedStarter HUB.

Cum digitalizează upgrade.health industria de sănătate

Mihai Pisla și Călin Perpelea au co-fondat upgrade.health și l-au anunțat public cu ocazia Launch Health Tech.

Aplicația oferă utilizatorilor o modalitate personalizată de a-și îmbunătăți sănătatea prin AI, în timp ce îi recompensează cu token-uri pentru progresul și perseverența acestora. Aparatele de monitorizare a activității fizice pot fi conectat cu upgrade.health, iar utilizatorii primesc obiective zilnice în funcție de nevoi, conform datelor lor medicale personale. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://upgradehealth.ai.

Launch Health Tech a fost realizat în parteneriat cu MedStarter HUB și cu sprijinul HealthFluencer și este un eveniment al comunității Launch. Launch este o inițiativă How to Web, Google for Startups și InnovX-BCR.

Launch este comunitatea care susține românii fondatori de startup-uri early stage și talentul în tehnologie din România Astfel, Launch democratizează accesul la toate resursele de care ai nevoie pentru a trece de la un produs la un startup de succes: feedback, expertiză, acces la surse de finanțare și proiecte pilot, oportunități de networking, toate acestea pe o perioadă nedeterminată.

Activitățile din comunitatea Launch îți ghidează eforturile în direcția potrivită. Ca membru al comunității, ai acces la întâlniri individuale cu experți și reprezentanți ai companiilor din diverse industrii și poți lua parte la activități de grup împreună cu alți fondatori din întregul ecosistem din România, pentru a depăși obstacolele legate de dezvoltarea startup-ului tău.