Pe 29 noiembrie la Radisson Blu Hotel, antreprenorii și inovatorii se reunesc pentru a celebra și premia spiritul antreprenorial românesc în cadrul evenimentului ”Românii sunt antreprenori”.

Un eveniment organizat de Impact Hub Bucharest și ING Bank, cu sprijinul Pluxee, „Românii sunt antreprenori” celebrează excelența în business și premiază spiritul inovator al românilor cu premii în valoare totală de 100.000 de euro, nerambursabili.

Cei 14 finaliștii ale categoriilor de concurs dedicate afacerilor existente, Startup și Running Ops, vor urca pe scenă pentru a-și prezenta pitch-urile în fața unui juriu de experți, investitorilor, presei și a publicului din sală, pentru a câștiga premii în valoare de 90.000 de euro.

Câștigătorii celei de-a treia categorii a competiției, „Ideea ta", vor fi desemnați de către public: cele mai votate 10 idei de afaceri câștigă câte 1000 euro fiecare. Strângerea de voturi pentru antreprenorii înscriși în categoria „Ideea ta" continuă până la data de 1 decembrie.

Evenimentul din 29 noiembrie se extinde însă dincolo de competiția de pitch-uri, fiind construit astfel încât fiecare moment să devină o ocazie unică de învățare, conectare sau inspirație.

Participanții vor avea acces la 4 scene diferite, fiecare găzduind discuții pe teme actuale, de la sustenabilitate și cultură organizațională până la branding și securitate cibernetică.

Speakeri renumiți din ecosistemul Startarium și din mediul de business românesc împărtășesc perspective valoroase din lumea afacerilor, prin paneluri și masterclass-uri interactive, făcând din acest eveniment mai mult decât un test al abilităților antrepreprenoriale, ci un punct de referință pentru mediul de afaceri românesc.

În deschiderea evenimentului „Românii sunt antreprenori”, pe scena principală vor urca Dan Ștefan, cofondator Autonom Group, și reprezentanții organizatorilor competiției: Vlad Craioveanu - CEO & Cofondator, Impact Hub Bucharest, Diana Olteanu - Manager Strategie Clienți IMM, ING Bank și Manuel Fernandez Amezaga - Country CEO - Romania & Bulgaria, Pluxee.

Panelul Viitorul businessului în România: antreprenori în ascensiune, organizat împreună cu Romanian Business Leaders și moderat de Vlad Andriescu, redactor-șef start-up.ro, va aduce în fața publicului antreprenori de succes, care vor împărtăși din experiența și viziunea proprie de business.

Un alt moment cheie al evenimentului va fi găzduit de Agrifood Innovation Stage, organizat de EIT Food și Impact Hub Bucharest. Aici, experți din domeniile agroalimentar și agritech vor discuta despre provocările și oportunitățile industriei, cu accent pe inovație și sustenabilitate. În cadrul evenimentul va avea loc și lansarea celei de-a treia ediții a mapării ecosistemului de startupuri agroalimentare la nivel național – Romanian Agrifood Startups Overview Report 2023.

Așadar, pregătește-te să fii martor la un spectacol de business și inovație! Dacă ești un antreprenor aspirant, un lider stabilit sau un inovator pasionat, nu rata șansa de a fi parte din această experiență unică. Accesul este gratuit, dar locurile sunt limitate, prin completarea formularului de aici.