TULLY este o brățară cu senzori care măsoară cât de agitat este un copil, și îl ajută în procesul de recunoaștere a emoțiilor și control al reacțiilor emoționale.
Stressless este un startup de digital health fondat în 2017, care a dezvoltat în ultimii 3 ani TULLY, un dispozitiv wearable de monitorizare și control emoțional pentru copiii diagnosticați cu ADHD (Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție), ajuns la varianta finală a prototipului funcțional.
Finanțarea ridicată, împreună cu un grant RIS EITHealth InnoStars în valoare de 75.000 de euro, în care Stressless colaborează cu Facultatea de Psihologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cu FreshBlood, va fi utilizată pentru continuarea dezvoltării și testării produsului pe scară largă și lansarea acestuia, plănuită a avea loc în ultimul trimestru al acestui an.
Cum ajută Stressless și TULLY
Ideea lansării startup-ului Stressless a apărut în 2016, proiectul demarând un an mai târziu. Echipa este formată din 4 fondatori, Marius Rus și soția sa Adina, de altfel cei de la care a pornit ideea device-ului, ceilați doi cofondatori, Florin și Victor venind în cadrul proiectului în 2017 și 2018.
Potrivit lui Marius Rus, device-ul a ajuns acum la cea de-a 4 versiune și la cea de-a doua versiune funcțională, pe parcursul acestor ani suferind o serie de modificări substanțiale.
În esență, TULLY este un dispozitiv purtabil care, pe baza monitorizării unor indicatori fiziologici, ajută copii în procesul de recunoaștere a emoțiilor și control al reacțiilor emoționale, în special în cazul copiilor afectați de ADHD.
ADHD este o condiție marcată de modele continue de neatenție și impulsivitate. Cea mai des întâlnită manifestare, care apare la școlari și preșcolari, este hiperactivitatea accentuată, când copilul pare că se mișcă încontinuu, chiar și în situații nepotrivite, ajungând la acțiuni necontrolate și potențial agresive. În total sunt peste 8 milioane de copii diagnosticați doar în Europa și SUA.
”Acest lucru este extrem de nociv pentru perspectivele de dezvoltare ale copiilor, deoarece s-a constatat că este direct corelat cu nivelul provocărilor intelectuale la care copilul este supus în timpul orelor. Cu cât tensiunea cognitivă este mai mare, stresul resimțit de copil este mai ridicat, și în cele din urmă evoluează într-o explozie emoțională, când comportamentul acestuia devine incontrolabil. Acest lucru se poate întâmpla de mai multe ori pe zi, și copiii sunt marginalizați sau împinși spre medicație sau către școli speciale. Copiii diagnosticați cu ADHD au, de obicei, și un IQ ridicat, dar marginalizarea și ostracizarea fac imposibilă realizarea întregului lor potențial”, spune Marius.
Astfel, prin terapie și cu ajutorul consilierilor școlari, copii învață să-și recunoască și să-și controleze aspectele extreme ale reacțiilor, însă acesta e un proces de durată, care se poate întinde pe parcursul mai multor ani.
”TULLY e conceput pentru a-i ajuta pe copii și pe terapeuți în acest proces, prin asigurarea unui input extern pentru conștientizarea stresului și agitației atunci când este nevoie, și prin îmbunătățirea vizibilității pe care terapeutul o are asupra evoluției emoționale a pacientului și asupra eficienței terapiei”, completează cofondatorul Stressless.
Piața principală vizată de echipa Stressless pentru comercializarea acestor dispozitive va fi SUA, unde incidența ADHD este de 6-7% la copiii între 4 și 17 ani, însă nu vor ignora Europa și, evident, România.
Software și hardware făcut la Cluj
Echipa startup-ului clujean a dezvoltat atât partea de software a device-ului, cât și de hardware.
”Designul și proiectarea electronică sunt făcute de noi, și, cel puțin în faza actuală, înainte de lansare, am externalizat doar imprimarea PCB-urilor, montarea realizând-o tot noi”, ne spune Marius.
Însă, odată cu dezvoltarea business-ului, fondatorii startup-ului românesc iau în considerare externalizarea producției în Europa sau Asia.
Până în acest moment, activitatea Stressless a fost finanțată atât prin fonduri proprii, cât și prin fonduri obținute în cadrul programului Start-Up Nation, care au putut să-i aducă de la idee la proof of concept. Potrivit lui Marius, suma investită până acum se ridică la circa 80.000-100.000 de euro.
Finanțare de la angel investors - cum vor fi folosiți banii
Odată cu investiția primită din partea grupului de angel investors, precum și cu ajutorul grantului european, fondatorii Stressless au două direcții de dezvoltare pe care spun că le urmăresc în paralel.
Prima e testarea pe scare largă a produsului, cu eșantioane de copii în România și SUA, validarea științifică și finalizarea versiunii comerciale.
”Inițial testarea a fost programată pentru mai - iunie, însă închiderea școlilor ne-a făcut să o amânăm pentru începutul următorului an școlar, în septembrie - octombrie. A două direcție este lansarea produsului, și planificăm o campanie de crowdfunding tot în toamnă, după începerea fazei de testare. În următoarele luni vom fi foarte ocupați cu pregătirea testărilor și cu pregătirea campaniei de marketing și de crowdfunding”, ne precizează Marius.
Cum i-au convins pe angel investors să-i susțină
”La un startup care încă nu are un produs lansat, ci doar un prototip și niște teste funcționale, singurul lucru pe care îl poți evalua este calitatea și seriozitatea fondatorilor. Iar de calitatea lor nu îți dai seama doar urmărindu-i la o prezentare sau o cafea, ci lucrând împreună”, adaugă Dragoș Nicolaescu, unul dintre investitorii de tip angel care au participat la finanțarea în valoare de 45.000 de euro oferită echipei din Cluj, menționând faptul că i-a descoperit în vara anului trecut, când au trimis un pitch deck pe site-ul TechAngels.
După o primă întâlnire, în iulie 2019, a considerat că nu sunt pregătiți pentru a primi o investiție din partea sa și a colegilor din asociație, însă s-a oferit să-i mentoreze pentru a ajunge la o variantă investibilă a produsului.
”Marius și Adina au fost întotdeauna serioși, s-au ținut de cuvânt cu ce au promis, au citit ce le-am trimis, au fost flexibili în decizii când le-am adus argumente solide, au avut multă răbdare și mult bun simț. Deci 75% din decizie a fost motivată de calitatea fondatorilor și 25% de produs. Acesta, pe lângă faptul că este un produs inovativ, dezvoltat de cercetători români, are și un impact benefic asupra unui segment important de copii care se luptă cu provocările ADHD-ului. Un fond de investiții de capital de risc (VC) caută să investească doar în firme care au potențial să ajungă unicorni, așa este modelul lor de afaceri, dar un angel investor poate să investească într-o firmă care aduce o contribuție pozitivă în lume și dacă reușește să facă și un mic profit (1-2x), este fericit”, își motivează Dragoș decizia de a investi în startup-ul Stressless și în device-ul TULLY.
Echipa Stressless
Stressless este un startup de digital health fondat în 2017. Marius Rus este specialist în finanțe și vânzări, în cadrul startup-ului ocupându-se de tot ce ține de business și fundraising.
”După o carieră inițială în bănci și asigurări, am trecut printr-un program de MBA la UC Berkeley, în SF Bay Area, unde m-a prins virusul startup-urilor. Am avut o primă încercare cu alți 3 colegi imediat după absolvire, în 2013, cu un proiect axat pe servicii de verificare a identității pentru wallet-urile de bitcoin. Am lucrat pe soluție 6 luni, am dezvoltat un MVP și am trecut printr-un accelerator specializat, însă timingul nu a fost cel potrivit și nu am reușit să obținem finanțare. Am revenit în România și înainte de Stressless am trecut prin consultanță, investiții și strategie, la A.T. Kearney, CIT Restructuring (care s-a transformat în ROCA) și Evozon, în paralel lucrând cu diverse startup-uri că adviser sau consultant în modelare financiară și fundraising”, povestește Marius despre experiența sa de business.
Adina Rus este Doctor în economie și Lector la FSEGA, Babeș-Bolyai Cluj, unde predă Investiții și Economie Comportamentală.
A lucrat voluntar ca și consilier pentru copii cu nevoi speciale de educație (autism și ADHD) timp de 2 ani în 3 școli din San Francisco, în timp ce Marius urma programul MBA.
Acolo și-a descoperit pasiunea și interesul pentru un domeniu complet nou, și după revenirea în țară s-a înscris la un Masterat în Psihologie, Consiliere și Dezvoltarea Copilului și a continuat să lucreze ocazional cu copii cu ADHD.
”Am ajuns la idee cumva natural, în timp ce Adina își pregătea disertația pentru Masterat și eu deja lucram cu startup-uri. Ne-am dat seama că ar trebui să fie posibil să ajungem la o soluție tehnică care să ajute copiii care au nevoie să-și recunoască și controleze emoțiile”, spune Marius despre ideea care a stat la baza dezvoltării startup-ului.
Partea tehnică din Stressless e acoperită de Florin, inginer electronist, cu o experiență de peste 18 ani în prototipare și design, și de Victor, embedded software developer.
”Ambii sunt experți în ceea ce fac - printre prototipurile dezvoltate de Florin se numără primele variante ale Whoop, unul dintre cele mai cunoscute fitness trackere utilizate de atleți profesioniști și US Army, și atât Florin cât și Victor au lucrat cu startup-uri și cu firme de renume - Continental, Apple și Tesla”, completează Marius.