Vaunt a participat la acceleratorul Rubik Garage - Scale to USA, pus la punct de Rubik Hub, organizație din Piatra Neamț care se ocupă cu a ajuta și a crește startup-uri nu doar din regiune.

Vaunt oferă o soluție de tip Software as a Service, adică pe bază de abonament lunar, prin care dezvoltatorii imobiliari și agențiile pot să administreze acest proces de oriunde într-un mod digitalizat.

Compania a fost fondată la finalul anului 2019 de către Irina Constantin și Răzvan Mitre. Conform datelor lor, un utilizator de Vaunt câștigă aproape două ore pe zi cu ajutorul digitalizării. Produsul permite dezvoltatorilor și agenților să urmărească în timp real stadiul vânzărilor și potențialul de vânzare, dar dacă e un proiect în construcție, sunt integrate și informații de la dezvoltatori, inspecții de șantier și alte rapoarte.

Vaunt a crescut de 3 ori în fiecare an până acum

Irina Constantin a fost parte din delegația Rubik Garage care a venit în Statele Unite pentru întâlniri cu ecosistemul de acolo în locuri precum Silicon Valley sau Austin, Texas.

"Vaunt crește în mod constant și au înregistrat o creștere de 3 ori în fiecare an de când au pornit. În momentul de față suntem un startup bootstrapped (n.r. - startup care nu a primit investiție și se finanțează singur). Căutăm să ridicăm o rundă de investiții din Statele Unite pentru că vrem să ne extindem produsul aici", explică Irina Constantin în discuția cu start-up.ro.

În momentul de față platforma are bunuri de peste 2,1 miliarde de dolari în administrare și a intermediat tranzacții de 867 de milioane de dolari. Utilizatorii sunt specialiștii în imobiliare care pot folosi produsul digital din momentul în care au primit autorizația de construire până în momentul când vând din proprietate. Clienții sunt români sau români cu afaceri în Europa și Emiratele Arabe Unite, dar produsul urmează să se dezvolte și pe alte piețe.

"Urmărim o rundă de investiții aici. Am reușit să avem deja o prezență în SUA și vrem să continuăm. Altfel, ne extindem echipa", explică Irina Constantin.

"Ca fondator sau fondatoare trebuie să vii în SUA"

Dacă cineva vrea să aibă o companie tehnologică și vrea să vândă în Statele Unite, mai devreme sau mai târziu va ajunge acolo fizic. E foarte greu să vinzi din Europa pe acea piață, mai ales produse de nișă, așa cum este Vaunt.

"Dacă vrei să construiești o companie globală, va trebui să vii aici. Depinde de tine cât de rapid vii. Trebuie să te gândești la resurse, capital, relații, dacă ai o rețea deja creată sau trebuie să o planifici. Dar vei descoperi ceea ce este diferit față de Europa. Chiar dacă vorbim engleză și ne îmbrăcăm la fel, sunt tot felul de lucruri mici care fac diferența, inclusiv modul în care percepem noi europenii munca și cum ne protejăm timpul", spune Irina Constantin.

Ea explică un amănunt important pentru oricine are un startup și ajunge în Statele Unite. Întâlnirile din România și din Europa tind să fie lungi. În Statele Unite e despre eficiență.

Să construiești global - o misiune foarte dificilă

Să construiești o companie globală e un lucru greu. Uriaș. Aproape imposibil. Irina Constantin spune că are o opinie nu foarte populară despre acest lucru. Noi zicem că e o opinie realistă.

"E foarte greu. Subestimezi mereu cât de greu e. Și nici nu știi. Cele mai bune momente sunt foarte bune, cele mai grele sunt foarte grele. Dar ai nevoie de ele ca să ajungi din punctul A în punctul B. Dacă vrei să o iei pe drumul acesta, să investești în așa ceva, trebuie să fii un lider diferit în fiecare stadiu de dezvoltare al companiei", spune Irina Constantin.

Dar programe precum Rubik Garage te pot ajuta, chiar și dacă faci doar networking și iei contacte în SUA.

"M-a atras că avea o direcție americană. Toată lumea îți zice la început că trebuie să iei capital din țara ta și apoi să ajungi în SUA. Cred că abordarea Rubik Hub a fost diferită, să creștem ca firme și să ajungem cât mai rapid în Statele Unite", explică fondatoarea Vaunt.

Drumul Vaunt va continua. După creșterile constante de până acum, misiunea de acum este găsirea unei investiții care să accelereze lucrurile și mai mult, dar și să educe piața înspre digitalizare.