În România, primul tip de tranzacții pentru care vor fi obligatorii facturile electronice se referă la vânzarea de produse și prestarea de servicii în cadrul achizițiilor publice, adică relația B2G, iar al doilea la vânzarea între firme de produse riscante din punct de vedere fiscal, respectiv relația B2B.

Având în vedere complexitatea sistemului de facturare electronică și experiența altor țări care l-au adoptat, pentru o implementare eficientă este nevoie de o soluție IT performantă, dar și de timp pentru comunicare și cooperare între autorități și mediul de afaceri pentru corectarea problemelor apărute înainte de data de 1 iulie, așa cum s-a întâmplat în țările UE care au facturarea electronică, precum Italia și Polonia.

Italia a început introducerea facturii electronice din 2014 și ea a devenit obligatorie la 1 ianuarie 2019. Autoritățile poloneze au debutat cu facturarea electronică în 2018, iar din 2020 sistemul a devenit obligatoriu pentru toate instituțiile și pentru companiile private care desfășoară afaceri B2G. Guvernul de la Varșovia a ales doi furnizori oficiali pentru acest serviciu, unul dintre ei fiind compania Infinite.

Astfel, în Polonia, compania Infinite, care are filială și la București, a implementat platforma de schimb electronic de documente pentru procesare, transfer, validare/matching, reporting și la final stocare/arhivare electronică. Facturile pot fi: facturi de marfă, facturi de servicii, corecții, storno, retur, etc.

“Principalele beneficii ale proiectului implementat în Polonia au fost reducerea timpului de înregistrare a facturilor - time saving, reducerea costurilor - saving money, reducerea blocajelor financiare, mai puține facturi incorecte sau false, mai puțină hârtie consumată - go green și arhivare convenabilă – eArchive, dar și trasabilitate a tranzacțiilor”, precizează Adina Andrei, Country Manager pentru România al Infinite.

Soluția de eInvoicing Infinite permite efectuarea procesului automat de primire a datelor/facturilor digitale de la furnizori (Accounts Payable – AP) și trimiterea facturilor digitale direct către client (Accounts Receivable – AR). Fluxul automatizat se poate implementa prin mai multe soluții posibile/tehnologii, care permit adaptarea la nevoile fiecărei companii sau instituții indiferent de mărime sau capacitate tehnică.

În plus, atât compania, cât și platforma Infinite sunt acreditate Open PEPPOL, organismul internațional care certifică furnizorii de servicii de facturare electronică și responsabil cu implementarea acestor specificații la nivel european. Directiva Europeană 55/2014 impune tuturor statelor membre să opteze pentru o platformă electronică de procesare a facturilor, cu trasabilitate și transparență pentru toate tranzacțiile B2G (Business to Governement). Practic, toate companiile private care fac afaceri cu statul sunt obligate să transmită facturile pe o astfel de platformă electronică, iar destinatarii o primesc prin intermediul acestei platforme. Dacă Polonia a optat pentru doi operatori privați (unul dintre ei fiind Infinite), România a ales construirea unei platforme proprii, interne, operată de ANAF și Ministerul Finanțelor.

e-Factura - modul în care a fost implementată în Polonia

Planul inițial al Poloniei, la începutul proiectului, a fost ca platforma pusă la dispoziția statului de Infinite să înroleze peste 200.000 utilizatori (dintre care minim 15000 instituții publice) și 5.500.000 documente/an, procesul fiind în curs și în prezent, pentru că necesită timp pentru informarea utilizatorilor și deprinderea modului de folosință. În plus, un asemenea proiect are nevoie de capabilități IT de stocare, procesare, suport tehnic, o infrastructură IT de capacitate mare și dezvoltări tehnice pe parcurs.

Totodată, în Polonia s-a desfășurat o amplă campanie de comunicare publică, care a constat în organizarea de seminarii, conferințe și întâlniri publice, ceea ce în România încă nu s-a realizat, cel puțin până în prezent. Utilizatorul polonez trebuie să învețe să folosească platforma de facturare electronică după propriile nevoi, alegând numărul de documente/facturi/an, un workflow potrivit, tipul de sistem IT cu sau fără integrare automată, interfața grafică, etc. Conturile de lucru sunt confirmate prin Semnătura Electronică Certificată, care este și cheia de validare, ceea ce permite respingerea userilor falși.

Proiectul de facturare electronică este auditat periodic de Guvern, în Polonia auditarea fiind anuală.

Proiectul din România, intitulat “E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică”, a fost demarat în luna martie 2020, de către Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor, vizând în principal îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA și prevenirea/combaterea evaziunii fiscale, pentru respectarea cerințelor UE. Ministerul Finanțelor a primit de la un grup de lucru special instituit o propunere de strategie pentru a adopta facturarea electronică (conform Directivei UE 55/2014) și a decis ca platforma pentru facturarea electronică să fie făcută in-house de ANAF într-un timp foarte scurt. Decizia de dezvoltare a proiectului de facturare electronică ar fi trebuit să presupună etape de proces care să permită analizarea efectelor asupra mediului economic și gestionarea eficientă a datelor recepționate.

Operatorii economici au testat sistemul e-Factura începând cu 1 aprilie, dar au constatat probleme de funcționare și diverse elemente de neclaritate.