”Încă din luna februarie am urmărit cu foarte mult interes și preocupare situația internațională a răspândirii noului Coronavirus. Pe tot parcursul acesteia am fost optimiști și am luat în calcul orice scenariu pentru a fi pregătiți. Nu ne-am dorit să ajungem la o reprogramare a evenimentului, însă, în același timp, nu ne dorim să îi diminuăm calitatea și conținutul cu care am obișnuit publicul în cele 7 ediții de până acum. Așadar, pentru a ne asigura că atât invitații cu care am finalizat contractele, companiile care au confirmat participarea, cât și publicul pot participa fără nici o restricție, în deplină siguranță, am decis să reprogramăm evenimentul pentru 3-6 decembrie 2020”, spun organizatorii East European Comic Con.
Din luna decembrie 2019 a început lucrul și la o ediție de toamnă care să aibă loc la Cluj-Napoca, însă decizia de a-l organiza nu este încă finală, urmând să fie făcută publică până la finalul lunii aprilie. În eventualitatea în care evenimentul de la Cluj-Napoca va avea loc, va fi cu cel puțin 30 de zile înainte de ediția din București.
Astfel, toate persoanele care au achiziționat biletele pentru East European Comic Con iunie 2020 pot alege una din următoarele opțiuni:
- Folosirea biletelor pentru ediția din Cluj-Napoca (noiembrie 2020) în măsura în care aceasta va avea loc;
- Folosirea biletelor pentru ediția din București (3-6 decembrie 2020);
- Folosirea biletelor pentru ediția din București din mai sau iunie 2021;
- Restituirea sumei achitate.
*Abonamentele de 4 zile pot fi folosite tot pentru 4 zile în cazul în care se optează pentru varianta 2. Cine optează pentru variantele 1 și 3 va putea folosi biletele pentru 3 zile de eveniment.
*Biletele pentru luni, 8 iunie în cazul în care se optează pentru varianta 2, vor putea fi folosite pentru ziua de joi, 3 decembrie. Pentru variantele 1 și 3 vor putea fi folosite pentru ziua de vineri.
”Sunt momente dificile pentru toți organizatorii de evenimente, în special având în vedere costurile deja achitate pentru ediția din iunie 2020. Astfel că speranța noastră este ca majoritatea fanilor să înțeleagă și să opteze pentru variantele 1-3 pentru a ajuta evenimentul să treacă peste această provocare cu bine. Dar, în același timp, înțelegem și situația dificilă prin care trece o parte din publicul nostru și vom găsi o soluție eficientă pentru a returna contravaloarea biletelor persoanelor care vor înainta solicitări”, afirmă organizatorii.
Toate biletele vândute prin intermediul site-ului comic-con.ro pot fi returnate într-un interval de 30 de zile de la data solicitării. Solicitările pot fi formulate până la data de 10 aprilie 2020, inclusiv prin email la [email protected]. După data de 10 aprilie se poate opta doar pentru unul dintre cele 3 evenimente Comic Con.
Pentru biletele achiziționate din magazine sau online de la MyTicket/Entertix, Eventim sau IaBilet.ro, fanii sunt rugați să ia legătura cu ei, urmând ca aceștia să detalieze care este procedura de returnare.
Bilet cumpărat din rețelele:
- MyTicket/Entertix - [email protected]
- Eventim - [email protected]
- IaBilet - [email protected]