”Am privit luna decembrie cu foarte mult entuziasm, iar evenimente precum Austria Comic Con, care au avut loc în luna Septembrie, ne-au arătat că se pot face evenimente și în vreme de pandemie, evident cu luarea unor măsuri speciale pentru o astfel de perioadă. Aveam pregătite foarte multe surprize pentru public, însă, din pacate, creșterea alarmantă a numărului de cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2 din România dar și din Europa, precum și interdicția de a organiza evenimente mari în interior, ne-au împins spre a reprograma ediția din 2020 a East European Comic Con ce ar fi trebuit să aibă loc în 3-6 decembrie pentru o nouă perioadă, 3-6 iunie 2021”, transmit organizatorii East European Comic Con.
Aceștia precizează faptul că au luat în considerare o variantă online a evenimentului, ”însă Comic Con înseamnă în primul rând o experiență care poate fi trăită cu adevărat, numai fizic la eveniment. Interacțiunea cu actorii, expozanții sau artiștii este motorul Comic Con, ceea ce a atras dintotdeauna fanii, le-a trezit emoții și le-a creat amintiri valoroase”.
Astfele, dacă situația epidemiologică o impune, ediția din Iunie va fi compusă din spații interioare și exterioare, cu posibilitatea ca zilele de weekend să fie împărțite în 2 sesiuni de vizitare cu o pauză de o oră, în care echipa va igieniza și dezinfecta toate spațiile comune.
Persoanele care au achiziționat un bilet pentru East European Comic Con 2020/2021, au libertatea să folosească biletul oricând aleg să participe la Comic Con, fie ca este vorba de 2021 sau 2022.
”În prezent, echipa East European Comic Con lucrează la un magazin online cu diverse produse oficiale care se va lansa pana în luna Decembrie, la ediția din București (3-6 Iunie 2021), dar și la o nouă ediție Transylvania Comic Con care să se desfășoare în Cluj Napoca în toamna anului 2021”, completează organizatorii evenimentului.
În concordanță cu Articolul 32 din OUG 70 14 Mai 2020, toate persoanele care și-au păstrat biletele pentru reprogramarea inițială din decembrie 2020 pot alege una din următoarele opțiuni:
1 - Folosirea biletelor pentru ediția din București (3-6 iunie 2021).
2 - Folosirea biletelor pentru ediția din Cluj-Napoca (octombrie sau noiembrie 2021)
3 - Folosirea biletelor pentru ediția din București (Mai-Iunie 2022).
4 - Transformarea sumei iîntr-un credit online în magazinul virtual pe care îl vom lansa în luna Decembrie.
Abonamentele de 4 zile pot fi folosite tot pentru 4 zile în cazul în care se optează pentru varianta 1. Cine optează pentru variantele 2 sau 3 va putea folosi biletele pentru 3 zile de eveniment.