În acest articol o să găsești laptop-uri bune pentru munca de birou, nu rachete de gaming și nici ultrabook-uri foarte scumpe. Cele trei produse bifează anumite criterii care să te ajute să lucrezi cu mailul, cu texte, Excel-uri și fără să-ți faci griji că ai prea multe tab-uri deschise în Chome.

Laptopuri bune pentru work from home în 2020

Primul laptop pe care vi-l propunem este acest Asus cu o diagonală de 15,6 inci cu rezoluție Full HD. La interior regăsim cele mai nou procesor AMD pentru laptop-uri, anume Ryzen 3 3200U cu două nuclee și patru fire de execuție, ce are o frecvență de boost de 3,5 Ghz. Acesta este ajutat de 8 GB memorie RAM DDR4 cu viteză 2400 MHz, iar stocarea se face pe un SSD de 512 GB. Partea video este asigurată de procesorul integrat AMD Radeon Vega 3. Avem 2 porturi USB 2.0, unul USB 3.0 și unul USB-C, intrare HDMI și cititor de carduri microSD.

Următorul pe listă este un Acer Aspire 3, similar cu Asus-ul de mai devreme, însă aici vorbim de un procesor Intel i3-1005G1 din generația zecea, ajutat de 8 GB RAM și de un SSD de 512 GB. Și acesta are un ecran de 15,6 inci cu rezoluție Full HD. Pe partea de conectivitate, Acer are un avantaj că vine cu port ethernet, deci poți conecta lapotopul direct la cablu, însă nu are port USB-C și nici cititor de carduri microSD.

Dacă vrei un plus de performanță, fără să crești bugetul prea mult atunci poți alege acest laptop HP de 15,6 inci ce vine cu un procesor Ryzen 5 3500U cu patru nuclee și o frecvență de boost de 3,7 GHz și are procesorul grafic AMD Radeon Vega 8, ce te-ar putea ajuta să faci o editare de bază sau gaming pe setări grafice reduse. La capitolul memorie vorbim de 8 GB RAM DDR4 și stocarea este formată dintr-un SSD de 128 GB și un HDD de 1 TB.

Acesta are un cititor de carduri SD, 2 porturi USB 3.1, un port USB 2.0, intrare HDMI și port ethernet RJ-45 pentru conexiune la internet pe cablu.

Fiecare are avantaje și deazvantaje, însă niciunul nu costă o avere și sunt potrivite pentru tipul de lucru office cu documente, grafice și mailuri.