Campania ”Ieșim la Masă!”, în cadrul căreia Edenred oferă contravaloarea a 20.000 de mese gratuite la restaurante, face parte din programul global al Grupului Edenred, „More than Ever”, și se desfășoară în intervalul 6 iulie – 25 noiembrie în rețeaua de comercianți parteneri Edenred.
Obiectivul principal al campaniei este să stimuleze cât mai mulți clienți să își reia obiceiul de a mânca în oraș - #IesimLaMasa.
”Într-un moment critic pentru segmentul HORECA, unul dintre sectoarele cele mai afectate de blocajul din ultimele luni, ne dorim să le fim alături partenerilor noștri și să le oferim un sprijin real pentru a-și relua activitatea și a reîncepe să crească. Chiar dacă încă nu s-au deschis toate restaurantele, terasele sunt pregătite și își așteaptă clienții, la fel cum restaurantele cu livrare la domiciliu așteaptă comenzile utilizatorilor noștri. Lansăm acum cel mai mare program de susținere a restaurantelor în cadrul căruia oferim contravaloarea a 20.000 de mese utilizatorilor Edenred Ticket Restaurant. Ieșind la masă la terase, venim în mod real în sprijinul business-urilor din această industrie, care trebuie să se adapteze noii normalități, reluându-ne, treptat, și viața socială de dinainte”, declară Dana Sîntejudean, Managing Director Edenred România.
Programul „Ieșim la Masă!” se adresează utilizatorilor Edenred Ticket Restaurant care își achită masa în sectorul HORECA cu cardurile de masă.
Angajații care au efectuat cel puțin o tranzacție la un restaurant, terasă, cantină, pizzerie, unitate de catering, ceainărie, cofetărie, bufet, cafenea, restaurant cu livrare sau ridicare comandă din locație din rețeaua de parteneri Edenred, în perioada 1 iunie – 20 septembrie 2020, pot primi săptămânal, prin tragere la sorți, premii sub formă de vouchere valorice pentru a își achita masa la unul dintre restaurantele partenere selectate chiar de ei, dacă se înscriu pe www.edenred.ro/iesimlamasa.
„Traversăm o perioadă incertă pentru HORECA, astfel că orice inițiativă de sprijinire a noastră, operatorii din industria ospitalității, este ca o gură de aer pentru noi, ne ajută foarte mult în special moral, pentru că nu ne simțim singuri. Am simțit un val de solidaritate fantastic. Noi, ca antreprenori, suntem nevoiți să ne adaptăm planurile, bugetele și felul în care comunicăm. Parte din aceste schimbări se reflectă și în relația cu statul, care ne-a confirmat că suntem o industrie care beneficiază de încredere și relansarea ei este prioritară pentru autorități. Trecem prin momente cel puțin interesante, operatorii sunt, poate pentru prima oară, uniți de obiective și preocupări comune, cu focus pe supraviețuire și păstrarea locurilor de muncă“, a declarat Daniel Mischie, Președinte Organizația HORA.
Edenred le oferă beneficiarilor săi cea mai mare rețea de mii de restaurante prezente la nivel național, care acceptă plata cu carduri de masă Edenred Ticket Restaurant.
Campania ”Ieșim la Masă!” este unul dintre proiectele pe care Edenred România le implementează în această perioadă în contextul situației provocate de pandemia COVID-19, pentru a veni în sprijinul comercianților parteneri și al beneficiarilor soluțiilor sale digitale.