Reprezentanți la nivel înalt din instituțiile Uniunii Europene, angajatori și guverne din Europa Centrală și de Est au căutat soluții în cadrul evenimentului online Egalitatea de șanse în epoca AI, susținut de IBM, care a avut loc miercuri, 23 iunie.

Potrivit studiului recent lansat de IBM „Femeile, leadership-ul și oportunitățile ratate", egalitatea de gen nu este încă o prioritate pentru 70% din organizații. Mai mult, studiul arată că numărul femeilor care se află în funcții de conducere este în scădere, indicând că inegalitatea de gen este tot mai accentuată. Mai puține femei ocupă funcții de vicepreședinte, director sau manager în 2021 comparativ cu 2019.

România, locul 88 la egalitatea de gen la locul de muncă

Acest lucru se aplică în special regiunii Europei Centrale și de Est, așa cum se arată în Forumul Economic Mondial Raportul Global Gender Gap. Acest clasament din 2021 plasează Polonia pe locul 75, Republica Cehă pe 78, România pe 88 și Ungaria pe locul 99.

„Inegalitatea nu este doar nedreaptă, dar poate afecta cultura unei companii, poate împiedica inovația și poate încetini progresul acesteia. Există multe bune practici pentru a ne asigura că angajații sunt tratați în mod echitabil și egal. Tehnologiile precum AI joacă un rol important. Acum, reprezentanții companiilor ar trebui să sprijine instituțiile europene și guvernele naționale pentru a se asigura că Uniunea Europeană va fi capabilă să preia conducerea în utilizarea tehnologiei avansate pentru a atinge egalitatea, diversitatea și incluziunea în afaceri, precum și în instituțiile publice”, explică reprezentata IBM Milena Jabůrková, Vicepreședinte în Economie digitală și educație la Confederația Industriei din Republica Cehă.

1,4% din femei lucrează în IT

Implicarea femeilor în domeniul tehnologiei moderne și IT este încă foarte scăzută. Doar 1,4% dintre femeile din UE lucrează ca specialiști IT.

Cercetările IBM, precum și activitățile de politică publică și leadership în domeniul eticii AI includ, dar nu se limitează doar la următoarele:

  • IBM a fost unul dintre cei doi reprezentanți ai industriei care au contribuit la Grupul de experți la nivel înalt în domeniul inteligenței artificiale, sfătuind Comisia Europeană cu privire la un cadru de reglementare pentru AI;
  • IBM Research a lansat tehnologii precum AI Fairness 360(AIF 360), AI Explainability 360(AIX 360) și Setul de instrumente pentru robustețe adversă pentru a ajuta organizațiile să verifice și să-și corecteze prejudecățile cu sistemele de AI;
  • IBM a lansat, de asemenea, un ghid pentru Etica cotidiană din inteligența artificială, o primă resursă de acest gen care îi va ajuta pe toți proiectanții și dezvoltatorii de AI să pună întrebările corecte despre aspectele sociale și etice ale tehnologiei pe care o creează.