Interviul cu Emilia Popa Doliș este publicat în secțiunea “Antreprenori” de pe start-up.ro, susținută de către ING Bank, partener de creștere pentru afacerile din România.

Proiectul „Antreprenori” este sustinul de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.


Emilia Popa Doliș este antreprenoare de peste 10 ani. În 2014 și-a deschis firma, dar înainte de acest lucru a venit din corporații. Spune despre sine că a avut norocul ca într-o zi de 23 aprilie a avut privilegiul de a fi dată afară și și-a zis că nu se mai angajează.

Emblema Retail Solutions face astăzi BTL Marketing, angajează specialiști și merchandiseri, se ocupă de logistică pentru branduri de FMCG și Fashion, iar acum Emilia vrea să se dezvolte și în zona de producție.

Astăzi grupul pe care-l conduce Emilia înseamnă patru business-uri și o cifră de afaceri de 10 milioane de euro și o creștere de aproximativ 10% în fiecare an.

De la merchandiser la antreprenor

Emilia are un spirit antreprenorial intrinsec. Spune despre sine că are entuziasmul pe care îl avea și la început, când muncea. “Așteptam să treacă noaptea, să vină dimineața, să plec și să lipesc afișe”, spune Emilia.

“Antreprenoriatul e cea mai ușoară formă de muncă. Chiar dacă ai probleme cu salarii, cu taxele, eu văd lucrurile pozitive. Când mă sună prieteni antreprenori să se plângă parcă îmi vine să închid telefonul”, spune despre sine Emilia.

Evident, lucrurile vin și cu provocări. Dar le vede ca pe un challenge. Când a venit pandemia nu a închis firma nici măcar o zi. Unii angajați au stat acasă, dar Emilia a venit la birou, nu putea sta deoparte.

În plus, provocarea cea mai mare pe care o vede în față este dorința de a deschide o fabrică de sacoșe de hârtie.

“Când a venit pandemia și au început să se dea granturi, am zis că trebuie să aplic. Pandemia a fost o perioadă grea, dar a fost cea mai mare oportunitate a vieții mele pentru că am aplicat pentru aceste fonduri nerambursabile, am obținut mai multe finanțări și acum construiesc o fabrică de sacoșe de hârtie în județul Prahova”, spune Emilia.

Cum a evoluat afacerea

Emblema Retail Solutions a început în publicitate, cu servicii de BTL. Compania a început cu zona de publicitate, cu campanii, mecanică, implementare, recrutare de promoteri.

“După ce am stabilizat BTL-ul ne-am extins pe evenimente și astăzi ajutăm brandurile la implementarea campaniilor la evenimente precum Neversea sau Untold. În plus, față de zona de publicitate avem și o firmă de curățenie pentru companii și branduri din mall-uri”, spune Emilia.

Practic, această firmă vine și organizează zona din magazinele de fashion din mall, pune etichete, alarme, adună hainele din cabinele de probă. Etiquette Services, căci așa se numește brandul, are astăzi peste 300 de angajați care fac curățenie pentru brandurile internaționale.

În plus, oferă și servicii logistice pentru branduri din fashion retail, etichetare. Aceste branduri livrează produsele la Emblema în depozit și ei le reetichetează, le reîncarcă și le trimit în România sau alte țări.

Astfel, afacerea va ajunge la cifre de aproape 12 milioane de euro în 2023. Creșterea va fi de aproximativ 30% față de anul precedent.

În total, Emblema angajează permanent 35 de persoane, dar lucrează și cu 300 de angajați sezonieri, part-time, în funcție de proiecte.

Ce nevoi are un antreprenor de la o bancă

Emilia spune că atunci când se gândește la legătura dintre un antreprenor și bancă multe lucruri se duc în zona de project management, de relația pe care o are cu oamenii care se ocupă de Emblema.

“Aș fi schimbat banca probabil dacă omul din punctul de lucru nu ar fi atașat nouă și nu aveam o comunicare bună. El ne-a oferit un customer service impecabil. Nu sunt om de finanțe și m-am lovit de legislație. Aici ai nevoie să înveți, să fii sfătuit”. explică Emilia.

Un sfat pentru alți antreprenori

“Inspirația a fost mai importantă decât informația. Informația de multe ori e o frână de mână. Inspirația este cheia”

Sfatul pentru Emilia Doliș de la 20 de ani

“Nu există greșeală și tot ce am făcut în trecut nu mai simt că a fost o greșeală. Am făcut lucrurile cu mintea din trecut, cu dezvoltarea emoțională și fricile vârstei”.