Platforma conectează companiile cu furnizorii de servicii și simplifică stabilirea de parteneriate printr-un sistem online, având la bază recenzii și recomandări.
ENSO funcționează ca un „one-stop-shop” pentru identificarea unor furnizori de servicii validați deja de alte companii. Platforma permite identificarea după criterii multiple a unor furnizori pentru mai mult de 80 de tipuri diferite de servicii de business, de la servicii de marketing, IT&C și resurse umane, până la servicii de curățenie și facility management. Prin intermediul platformei, furnizorii de servicii de business vor putea să fie vizibili pentru toți clienții lor ținta, într-un singur loc, reducând astfel, cu până la 90%, costurile de marketing și vanzari.
“Ideea platformei a venit ca urmare a unei probleme constatate pe propria piele: identificarea și selecția furnizorilor este un proces neplăcut, consumator de timp și resurse, fără o certitudine că la capătul drumului vei avea un rezultat mulțumitor. Orice profesionist responsabil cu o achiziție mai importantă ar trebui să aibă la îndemână recenzii credibile ale celor care au achiziționat produsul/ serviciul anterior sau să ceară proactiv recomandări. ENSO este platforma unde toți profesioniștii care realizează achiziții într-o companie, indiferent de rolul lor, pot să se conecteze cu alți profesioniști de pe poziții sau din industrii similare, să identifice rapid furnizori validați și să desfășoare un proces simplu de selecție”, a explicat Andrei Pantelimon, CEO @ENSO Business Services.
Accesul pe platformă este gratuit, atât pentru companii, cât și pentru furnizori, urmând ca din 2021 furnizorii de servicii să plătească un abonament anual. În acest moment, ENSO permite companiilor să identifice furnizori în funcție de serviciile căutate și recenziile primite de aceștia, să-și administreze propriul portofoliu de furnizori, să se conecteze cu funizori validați, dar și cu alți profesioniști, care folosesc aceleași servicii și să schimbe informații cu aceștia. În vederea creșterii notorietății și stimulării vânzărilor, furnizorii își pot construi profile detaliate ce sunt vizibile companiilor din platformă și se pot conecta cu alți furnizori pentru încheierea de parteneriate.
O primă investiție a fost atrasă din partea Qubiz, companie de IT cu birouri în Oradea și Cluj, sub forma unui parteneriat tehnologic.
“Mare parte din business-ul viitorului va fi online și de aceea am investit în Enso. Am încredere că, pe lângă faptul că răspunde unei nevoi actuale a companiilor, va ajuta mult și la dezvoltarea serviciilor prin crearea unor comunități care vor putea încheia facil parteneriate. Astfel, întregul proces, de la selecția furnizorilor la contractare și facturare, se va putea derula online”, a spus Marcel Anghel, fondator si CEO Qubiz.
Planurile de viitor au în vedere investiții de pana la un milion de euro în 2021 pentru extinderea geografică și dezvoltarea de noi functionalități în platformă, care să completeze setul de instrumente necesare pentru gestionarea proceselor de selecție, achiziție, vânzare și administrare ale relației dintre companii și furnizorii de servicii.
Obiectivul principal este ca până la sfârșitul lui 2021 platforma ENSO să acopere principalele orașe din România și să aibă cel puțin 3000 de furnizori înscriși, urmând ca mai apoi să fie accesate, într-o primă fază, noi piețe din Europa Centrală și de Est.