Potrivit unui comunicat a Stillfront, valoarea tranzacției se ridică la 7,5 milioane de euro, dintre care 4,05 milioane de euro vor fi plătiți cash, restul sumei fiind acordadă în acțiuni în cadrul Stillfront (441.233 acțiuni). În plus, tranzacția urmează a fi finalizată în jurul datei de 27 iunie 2017. George Lemnaru a vândut acțiunile pe care le deținea în cadrul companiei acum câțiva ani către Alexis Bonte, singurul beneficiar al tranzacției fiind doar acesta din urmă.
Stillfront precizează faptul că va mai plăti alți 13 milioane de euro lui Bonte, dacă eRepublik va reuși să atingă anumite ținte (ce țin de venituri, de obicei) în anii fiscali 2017, 2018 și 2019 (jumătate din sumă cash, restul în acțiuni în cadrul Stillfront). Astfel, suma suplimentară ce ar putea fi plătită nu va trece de 4,3 milioane de euro pentru 2017 și 8,6 milioane de euro pentru anii fiscali 2017 și 2018. Valoarea totală a sumei pe care Stillfront o va plăti pentru achiziția eRepublik nu va depăși 20,5 milioane de euro.
”eRepublik se va integra foarte bine în strategia de dezvoltare a Stillfront, aducând un portofoliu de jocuri și noi studiouri care vor spori retenția gamerilor”, spune Jörgen Larsson, CEO-ul, Stillfront.
eRepublik are birouri în Dublin și la București și dezvoltă jocul eRepublik.com, un joc de strategie bowser based, lansat în 2008, precum și Age of Lords (lansat în 2015) - un job mobile MMORPG, și jocul de strategie World art War: WW2 Strategy MMO, lansat în octombrie 2016. Compania are 34 de anagajați și venituri de 2,5 milioane de euro în 2016. În prerioada ianuarie-martie 2017, eRepublik Labs a raportat venituri de 0,9 milioane de euro.
”Sunt convins că această tranzacție va aduce o valoare strategică ambelor companii. Mă bucură foarte mult fuziunea eRepublik și Stillfront, mai ales că prin faptul că vom deveni parte dintr-o companie mai mare și ne vom putea întări poziția atât pe piața locală, cât și pe cea globală”, afirmă Alexis Bonte, CEO-ul eRepublik Labs.
Stillfront operează prin intermediul a șase subsidiare ce funcționează aproape autonom: Bytro Labs în Germania, Coldwood Interactive în Suedia, Power Challenge în Marea Britanie și Suedia, Dorado Online Games în Malta, Simutronics în SUA și Babil Games în Emiratele Arabe Unite și Iordania. Jocurile dezvoltate de companie (UNRAVEL, MANAGERZONE, CALL OF WAR, DragonRealms) sunt distribuite la nivel global, însă piețele principale sunt Suedia, Germania, SUA și Orienul Mijlociu și nordul Africii.