Revolut a continuat să înregistreze profit și venituri record, făcând față provocărilor tot mai mari de natură geopolitică, macroeconomică și mediului de reglementare.

Astfel, veniturile grupului au crescut cu 95% de la 1,1 miliarde USD (1,1 miliarde EUR) în 2022 la 2,2 miliarde USD (2,1 miliarde EUR).

Totodată, Revolut a înregistrat trei ani succesivi de profitabilitate. Profitul înainte de taxe a fost de 545 milioane USD (503 milioane EUR) și profitul net a crescut la 428 milioane USD (395 milioane EUR), o creștere de la 7 milioane USD (7 milioane EUR) în 2022.

Marja netă de profit pentru 2023 a fost de 19%, reflectând eficiența și scalabilitatea modelului de afaceri Revolut, optimizarea costurilor unitare ale serviciilor prestate de terți și creșterea continuă a fluxurilor generatoare de venituri cu marjă ridicată.

“Anul acesta, am făcut cele mai mari progrese în misiunea noastră de a oferi un produs și mai bun și o experiență de utilizator la un nivel superior tuturor clienților noștri, oferind valoare adăugată fiecărui client, indiferent de locul unde se află. Baza noastră de clienți crește cu un ritm impresionant, iar modelul nostru de business diversificat continuă să alimenteze performanța financiară excepțională, ceea ce a condus la venituri de peste 2,2 miliarde USD în 2023 și un nivel record al profitului înainte de taxe, de 545 milioane USD. Acesta a fost al treilea an consecutiv de profitabilitate pentru companie, cu un profit net de 428 milioane USD”, a declarat Nikolay Storonsky, CEO Revolut.

Revolut a continuat să obțină venituri din diversificarea portofoliului și piețelor, în condițiile în care nicio piață sau linie de business nu a contribuit cu mai mult de 30% la veniturile totale realizate în 2023.

De-a lungul anului, Revolut a adăugat încă 12 milioane de clienți noi la nivel global, cea mai mare creștere anuală din istoria companiei, care a contribuit la atingerea unei baze de clienți retail de 38 de milioane de utilizatori la finalul lui 2023.

Din datele companiei, 70% din creșterea bazei de clienți la nivel global a fost obținută organic sau pe baza recomandărilor cu recompensă (referrals) utilizate de către utilizatorii existenți.

Recomandările clienților au completat investițiile în marketing și vânzările realizate de companie, inclusiv pentru Revolut Business, care a adăugat, în medie, 20.000 de clienți noi/ lună, din categoria întreprinderilor mici și mijlocii.

Revolut în România și evoluția produselor din portofoliu

În România, Revolut înregistra 3,39 milioane de clienți retail, la 31 decembrie 2023, o creștere cu 38% față de 31 decembrie 2022. Tot anul trecut, Revolut Business și-a majorat baza de clienți corporate cu 171%, pe piața locală.

Astfel, la 31 decembrie 2023, în România, clienții Revolut aveau în conturi peste 750 de milioane EUR (+41% în 2023 vs. 2022).

La nivel global, creșterea a fost consistentă în toate segmentele de business generatoare de venituri, contribuind la creșterea ratei de utilizare în rândul clienților:

- Carduri și interschimb: 605 milioane USD (559 milioane EUR), în creștere cu 59% de la 379 milioane USD (359 milioane EUR);

- Schimb valutar și tranzacționare: 491 milioane USD (454 milioane EUR), în creștere cu 46% de la 334 milioane USD (318 milioane EUR);

- Abonamente (planuri cu plată): 303 milioane USD (280 milioane EUR), în creștere cu 53% de la 196 milioane USD (186,5 milioane EUR);

- Depozitele totale ale clienților au crescut de la 16,4 miliarde USD (15,2 miliarde EUR) la 23 miliarde USD (21 miliarde EUR).

- Dezvoltarea capabilităților de trezorerie, creșterea depozitelor clienților pe fondul majorării dobânzilor de referință ale băncii centrale și creșterea portofoliului de credite au contribuit la majorarea veniturilor din dobânzi la 621 milioane USD (575 milioane EUR) comparativ cu 102 milioane USD (97 milioane EUR) în 2022.

- Rata de utilizare în rândul clienților s-a intensificat, volumele totale ale tranzacțiilor crescând cu 58%, până la aproape 870 miliarde USD (804 miliarde EUR). În medie, în luna decembrie 2023, au fost realizate 590 milioane de tranzacții, în creștere cu 73%.

- Tot mai mulți clienți au optat pentru planurile cu plată (abonamentele) Revolut, ceea ce a condus la o creștere cu 41% a bazei de clienți plătitori.

- În iunie 2024, Revolut era cea mai descărcată aplicație din categoria Finanțe din Europa, fiind pe prima poziție în 17 țări.

- Compania a continuat să se lanseze pe noi piețe, inclusiv Brazilia și Noua Zeelandă, ridicând la 38 de țări numărul piețelor unde oferă servicii.

În Europa, Revolut s-a concentrat asupra serviciilor bancare primare și și-a dublat investițiile pentru a sprijini creșterea viitoare, inclusiv pentru dezvoltarea de produse noi și extinderea pe piețe nedeservite.

Compania și-a mărit echipa de Vânzări B2B care a ajuns la peste 900 de angajați la finalul anului 2023, cu scopul de a oferi servicii și mai bune clienților din segmentul companiilor mari. Efectivele totale ale grupului au crescut cu 38% de la un an la altul, ajungând la 8.152 angajați.

Totodată, mai multe produse adaptate nevoilor locale au fost dezvoltate și lansate în piețele europene:

- IBAN: Clienților din Franța, Irlanda, Spania și Olanda li s-au pus la dispoziție IBAN-uri locale.

- Credit: În Franța, Germania, Spania au fost lansate creditele de nevoi personale, iar în Irlanda și Spania a fost introdus cardul de credit.

- Economii și Fonduri: În 22 de țări din Spațiul Economic European (SEE) au fost lansate Fondurile Flexibile (Money Market Funds), iar depozitele clienților au atins valoarea de 1,9 miliarde USD (1,7 miliarde EUR) de la lansare.

Perspective pentru 2024

- Creștere constantă a bazei de clienți: În iunie 2024, Revolut a ajuns la 45 de milioane de clienți la nivel global, înregistrând o creștere cu 7 milioane de clienți retail în prima jumătate a anului. Cu această rată de creștere, compania se îndreaptă spre atingerea pragului de 50 de milioane de clienți persoane fizice până la finalul anului 2024.

- În România, baza de clienți retail s-a majorat cu 13% în primele șase luni ale anului 2024 și va atinge în curând pragul de 4 milioane de clienți. Depozitele deținute de clienții retail și business au crescut cu 22% de la începutul anului.

- Diversificarea ofertei de produse și servicii: În prima jumătate a anului, Revolut a lansat noi produse și servicii printre care:

- eSIM: Le permite clienților să cumpere pachete de date mobile prin aplicație, deschizând accesul Revolut într-un segment de piață non-financiar (disponibil în Regatul Unit și în mai multe piețe din SEE, inclusiv România).

- Puncte Revolut (RevPoints): Primul program de loializare a clienților, prin care aceștia pot câștiga puncte pentru achizițiile făcute zilnic cu Revolut (disponibil în mai multe piețe din SEE, inclusiv România)

- Consultantul Robo: Ajută clienții să investească într-un portofoliu divers de acțiuni fără a pierde timpul cu documentarea și managementul portofoliului (disponibil în SUA și SEE).

- Creditul de refinanțare și conturile de economii: În România, Revolut a lansat, în premieră la nivel global, facilitatea de refinanțare a creditelor. Compania a continuat să adauge și mai multe produse la portofoliul oferit clienților locali, a introdus conturile de economii cu dobândă și noi funcționalități de investiții și tranzacționare, țintind să devină contul bancar principal preferat de clienții săi din această piață.