Compania care în prezent înregistrează peste 40.000 de clienți și are ca obiectiv să ajungă la minimum 1 milion de clienți în următorii ani anunță, de asemenea, că aceasta este o ocazie unică pentru persoanele fizice de a achiziționa participații TOKERO, timp de două săptămâni, începând din 10 noiembrie 2022.

„În urma unor discuții cu membri importanți din comunitatea noastră, în special din TOKERO PRO, am luat în calcul repartizarea unei alocări de 300.000 euro în comunitatea TOKERO, alocare împărțită în 50 de tickete de la 2.500 euro până la 50.000 euro. Este cel mai probabil ultima ocazie prin care se pot achiziționa participații în TOKERO ca persoană fizică, deoarece suntem în stadiu avansat de discuții cu mai multe VC-uri. Profităm de faptul că acest gen de negocieri durează chiar și câteva luni bune, astfel că lansăm acum această rundă <Blitz> în comunitate. Runda este planificată să înceapă pe 10 noiembrie 2022 și să dureze două săptămâni, până pe 24 noiembrie. Iar cei care se înscriu în prima săptămână vor beneficia de un discount considerabil”, precizează Marius Morra - CEO & Co-Founder TOKERO.

Prin acest demers, cei doi fondatori TOKERO, Marius Morra și Sabin Simionescu, își propun să faciliteze accesul comunității TOKERO în compania alături de care mulți dintre membri au fost încă de la început. „În primul rând, este un semn de prețuire pentru cei care ne-au fost alături încă de la lansare și, în plus, avem și un obiectiv strategic, de a ne transforma membrii din comunitate în ambasadori chiar mai aprigi decât în prezent.

În al doilea rând, investitorii din crypto au de obicei apetit pentru tokeni sau NFT-uri, dar am fost uimiți să avem cereri și pentru participații în compania noastră, de îndată ce am anunțat a doua rundă de finanțare. Diversificarea investițiilor și a portofoliului reprezintă un lucru crucial în general în investiții, astfel că nu putem decât saluta și onora aceste solicitări prin runda de comunitate”, adaugă Marius Morra.

TOKERO a avut o primă rundă de finanțare la începutul anului 2021, la o evaluare medie de 5 milioane de euro, și a crescut de 3 ori toți indicatorii, ajungând astfel în prezent la o evaluare de 15 milioane de euro, potrivit estimărilor.

Compania are în acest moment două linii de business care au generat venituri totale de 2.5 milioane euro în 2021: Exchange-ul de criptomonede și Launchpad-ul prin care lansează proiecte noi, cu multiple listări de succes, precum Humans.AI, BH.network și multipremiata aplicație de Play and Earn, WAM.

În viitorul apropiat, compania intenționează să lanseze propriul token utilitar - TOKERO Token – pe modelul $BNB de la Binance, $CRO de la Crypto.com îmbinat cu $POLS, tokenul nativ al launchpadului Polkastarter. Investitorii din această rundă vor primi bonus și TOKERO Token, prin această investiție având șansa de a deveni parte integrantă din echipă, care va avea alocare dedicată, așa cum se obișnuiește la fiecare proiect.

Pentru 2023, compania își propune un demers de pionierat în România, extinderea internațională, ceea ce nicio companie din domeniul crypto nu a mai făcut până acum. Astfel, pentru anul viitor, TOKERO are în plan să scaleze nu doar național, nivel la care există potențial foarte mare de creștere, ci și internațional în țări precum Spania, Italia sau Franța. De asemenea, TOKERO a început acțiunile necesare pentru listarea la bursă, un demers întreprins în special pentru nivelul de încredere pe care îl aduce o astfel de listare. Mai ales că TOKERO a dovedit în cei cinci ani de activitate persistență, profesionalism și capacitatea de a inova și a se dezvolta, astfel că este în „pole position” în cursa de a deveni un Start-Up de referință în România și nu numai.

Despre TOKERO, compania prin care s-au tranzacționat până în prezent peste 140 milioane de euro:

  • TOKERO este printre puținele platforme globale de criptomonede care permit deschiderea extrem de rapidă a unui cont corporate, prin care clienții persoane juridice pot investi în criptomonede direct din fondurile firmei. TOKERO oferă servicii premium de suport cu ofițer dedicat în cadrul programului de fidelizare TOKERO PRO, un crypto „business class”.
  • În 2019, compania a creat o alternativă a ATM-urilor de criptomonede: Crypto Spots – locații unde publicul putea cumpăra și vinde instant Bitcoin și Ethereum, prin intermediul caselor de schimb valutar clasice, folosind euro sau lei cash.
  • În iunie 2020, TOKERO a fost primul Exchange din România care a listat Elrond (EGLD), proiectul românesc cu prezență globală constantă în top 50 CoinMarketCap.com.
  • În octombrie 2020, TOKERO a devenit primul Exchange din România care a creat o platformă educațională – primacriptomoneda.ro, recent lansată și internațional: myfirstcryptocurrency.com.
  • În mai 2021, TOKERO a reușit să atragă prima rundă de investiții de la antreprenori de succes, precum Cristian Onețiu (antreprenor, business mentor și cofondator Life Care), Răzvan Munteanu (Head of Strategy Humans.ai) și Avi Cicirean (Fondator Brand Minds). Cu această ocazie, printr-o campanie de rebranding, LDV Exchange a devenit TOKERO Crypto Exchange.
  • În septembrie 2021 TOKERO, alături de partenerii de la Crypto Compare, a reușit să-l aducă în România pe Vitalik Buterin, co-fondatorul Ethereum.
  • În septembrie 2021, TOKERO a lansat o nouă linie de business, prin listarea pe platformă a unor proiecte în regim de launchpad, și a obținut, în campanii de pre-sale, peste 2 milioane de USDT pentru 5 proiecte: HUMANS.AI, WAM, BH Network, AtlasNavi și Sense4FIT.

*Prezenta propunere nu reprezintă o ofertă de subscriere, un sfat investițional sau o recomandare de a investi. Termenii și condițiile TOKERO (accesibile la solicitarea expresă) privind runda de finanțare se aplică în mod corespunzător. TOKERO își rezervă dreptul de a refuza orice ofertă de subscriere a părților sociale. TOKERO nu acordă nicio garanție privind oportunitatea investiției.