F&B Business Accelerator organizează în prezent prima cohortă dedicată sectorului produselor FMCG care include și o sesiune Pitching Day.

La Pitching Day vor participa și trei fonduri de investiții internaționale: Global Millenial Capital din Dubai, PitchDrive din Belgia și Istanbul500 din Turcia.

Totodată, acceleratorul organizează o sesiune de pitching cu buyeri de la cele mai mari rețele de hypermarketuri și cash&carry prezente în piață.

Participanții în accelerator primesc feedback de la cei care analizează și decid listarea, apariția unui produs pe rafturile magazinelor la nivel național.

”În această perioadă dezvoltăm în premieră o cohortă dedicată 100% producției de bunuri de larg consum, astfel că am transformat din temelii programul, incluzând workshopuri despre costuri și bune practici în ceea ce privește depozitarea și transportul de marfă, listarea în marile lanțuri de retail, sharing economy sau costuri fixe vs. costuri variabile. Ne-am dorit un program adaptat nevoilor antreprenorilor din producție și ne bucură să vedem feedback-ul pozitiv al acestora, cu privire la programă și traineri,” afirmă Robert Agarici, coordonator F&B Business Accelerator.

Cele cinci echipe și modele de business selectate în F&B Business Accelerator activează în domeniul producției de bunuri de larg consum.

Echipele care intră în F&B Business Accelerator

Andrei Cerbu - Drooler

Drooler produce și comercializează mâncare gătită pentru căței. Prin noile tehnologii Horeca de producție și ambalare, compania a reușit să crească perioada de valabilitate a mâncării gătite de la 3 la 10 zile, la un preț mai mic decât produsele conservate existente pe piață. În elaborarea rețetelor, nutriționiștii Drooler au colaborat inclusiv cu experți de la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj, iar produsele asigură aportul necesar zilnic al patrupedelor, în funcție de talie și sterilitate. Cu o investiție de 60 000 euro, Drooler își propune să abordeze în prima etapă colaborări B2B, cu petshop-uri, și bineînțeles cu clientul direct în a doua etapă a dezvoltării.

Vlad Camarasoiu și Luca Orita - Easy Bitez

Easy Bitez este primul meal kit din București, creat în toamna acestui an de doi tineri antreprenori. Vlad Camarasoiu și Luca Orita sunt studenți la University of Amsterdam, respectiv University of Warwick. La orice comandă pe site-ul Easy Bitez , clientul primește rețetele explicate în pași simpli alături de ingredientele atent selecționate și cântărite.

Dragoș Ghetu – Cubic Smile

Cubic Smile își propune să aducă în paharele consumatorilor sucuri naturale comprimate în cuburi efervescente. Printr-o tehnologie nouă, producătorul promite ingrediente naturale, arome exotice și culori apetisante, totul în rețete luxuriante pline de vitamine naturale și energie tropicală la îndemână.

Lucian Neacșu - Senator Wines

Lucian Neacșu a pariat pe viticultură, dezvoltând brandurile Cramele Odobești, Senator Wines și Crama Neacșu. În doar câțiva ani, a devenit unul dintre cei mai mari producători de vinuri bio din Europa de Sud-Est. Antreprenorul Lucian Neacșu a reușit să obțină pentru vinurile sale bio un termen de valabilitate de până la 10 ani, față de 6 luni, termenul mediu de valabilitate pentru vinurile din această categorie. Deoarece piața de vinuri bio din România nu este încă foarte dezvoltată, aproximativ 80% din producție merge către export, China fiind una dintre principalele piețe în care Senator Wines este prezent.

Răducu Alexander – Minibites

Minibites este un producător de semifabricate - fonduri minitarte, coji savarine, microburgeri, bază pizza precoaptă și congelată. Ultimul produs al companiei, quiche-urile Minibites, se pretează pentru evenimente dar și pentru cei care nu au timp de gătit acasă.

F&B Business Accelerator: finanțare, noi modele de business și parteneriate

Următoarele două grupe organizate de F&B Business Accelerator se vor adresa conceptelor de servire a produselor, ceea ce popular cunoaștem ca și HoReCa (ianuarie - martie 2022) și startup-urilor de tehnologie pentru industria ospitalității (aprilie - iunie 2022).

Cea de-a treia ediție aduce a adus o experiență nouă de învățare și mai mult conținut educațional antreprenorial prin parteneriatul cu EA - The Entrepreneurship Academy, care a furnizat un curs condensat pentru participanții din accelerator.

De asemenea, F&B Business Accelerator continuă parteneriatele strategice cu Țuca Zbârcea & Asociații și KPMG, care vor oferi consultanță antreprenorilor aflați în program, în zona de M&A, GDPR și finanțare, respectiv fiscalitate.

”Implicarea noastră în proiectele dezvoltate de industria ospitalităţii îmbracă multe forme. Pe lângă consultanța juridică pe care o acordăm jucătorilor din acest domeniu, o formă de implicare care ne este foarte dragă se află în zona mentoratului. De câțiva ani, avem un parteneriat cu Hospitality Culture Institute, prin care punem la dispoziție un mix de resurse, know-how și bune practici în arii precum fuziuni și achiziții, proprietate intelectuală, protecția datelor cu caracter personal, cu speranța că informațiile și cunoștințele dobândite îi vor sprijini pe antreprenorii aspiranți în valorificarea ideilor de afaceri, în dezvoltarea și scalarea ulterioară a business-urilor”, a precizat Răzvan Gheorghiu-Testa, Avocat asociat al Țuca Zbârcea & Asociații și unul dintre mentorii programului F&B Business Accelerator.

Pe lângă finanțare, firmele și echipele care creează un model de business bazat pe produse alimentare au nevoie să înțeleagă care este piața potențială, cine este clientul ideal, cum și unde să-și vândă produsul și cum să-și organizeze distribuția.

Camerele de comerț bilaterale romano-britanice și româno-franceză vor susține workshopuri despre internaționalizare și despre oportunitățile pe care piețele externe le reprezintă pentru sectorul de producție românesc.

Macromex, unul dintre cei mai importanți distribuitori și producători la nivel național se alătură programului anul acesta și oferă posibilitatea unui startup să-și adauge produsul în oferta națională pentru un feedback direct de la cumpărători. În același timp, CEO-ul companiei, Albert Davidoglu, face parte din echipa de mentori ai programului.