Acestea au încălcat Termenii și Politicile de publicitate, folosind malware pentru a compromite conturile de Facebook ale utilizatorilor și pentru a rula reclame înșelătoare care promovau bunuri precum mărfuri contrafăcute și pastile pentru slăbit.
Prin procesul intentat, Facebook își propune să tragă la răspundere compania ILikeAd Media International Company Ltd. și pe Chen Xiao Cong și Huang Tao pentru crearea de malware, comiterea de acte de înșelăciune cu scopul de a-i face pe oameni să îl instaleze, compromiterea conturilor de Facebook ale utilizatorilor și apoi folosirea acestora pentru a rula reclame înșelătoare pe platformă, spun Jessica Romero, Director of Platform Enforcement and Litigation și Rob Leathern, Director of Business Integrity.
Inculpații au folosit pentru unele dintre reclamele lor imagini cu celebrități, pentru a-i încuraja pe oameni să dea click pe acestea, o practică cunoscută sub numele de „celeb bait”. În unele cazuri, aceștia au folosit și o tehnică cunoscută sub numele de „cloaking”.
Prin intermediul acestei practici, inculpații au ascuns în mod voit adevărata pagină de destinație a link-ului din reclame, afișând două versiuni diferite ale acesteia: o versiune în sistemele Facebook și o altă versiune pentru utilizatorii platformei.
Procesul de identificare și tragere la răspundere a organizațiilor și persoanelor responsabile de „cloaking” este cunoscut ca fiind unul foarte dificil, pentru că de multe ori aceste acțiuni sunt foarte complexe și bine organizate.
Din acest motiv, până în momentul de față, nu au avut loc multe acțiuni legale similiare. În cazul actual, Facebook a rambursat costurile utilizatorilor afectați și a venit în sprijinul lor pentru a-i ajuta să își securizeze conturile.
Pentru a-i proteja pe utilizatorii care folosesc aplicațiile companiei și pentru a pune capăt tehnicilor de acest tip, Facebook va continua să depună eforturi pentru a identifica astfel de comportamente rău intenționate și pentru a lua măsuri împotriva încălcării politicilor de pe platformă. Crearea unor consecințe concrete pentru cei care comit acte de înșelăciune în rândul utilizatorilor și folosesc tehnici de tip „cloaking” este o componentă importantă a demersurilor de a menține integritatea platformei.