Calculatorul de impozite va fi disponibil pentru PFI-uri și PFA-uri în sistem real, opțiunea pentru cele cu normă de venit urmând să fie lansată în curând.
Pentru a se pregăti pentru 25 mai, data limită a depunerii declarațiilor fiscale, utilizatorii Fairo vor putea introduce venitul anual și cheltuielile lor anuale, iar aplicația îi va ajuta să calculeze impozitele pe care trebuie să le plătească, cum ar fi impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, pentru titularii de PFA-uri și PFI-uri care trebuie să țină cont și de veniturile suplimentare pentru calcularea impozitelor, cum ar fi cele din chirii, acțiuni și criptomonede, drepturi de proprietate intelectuală sau alte asemenea surse, Fairo le oferă accesul la calcule avansate ale impozitelor.
„Știm că una dintre activitățile cele mai puțin plăcute pentru freelanceri este calcularea impozitelor, o activitate și consumatoare de timp, și frustrantă. Așa că în mod natural ne-am dorit să le facem viața mai ușoară prin crearea unui calculator de impozite care să-i ajute să-și calculeze aceste impozite mai ușor. E vorba doar despre una dintre multiplele funcționalități pe care plănuim să le lansăm anul acesta. Obiectivul nostru e să inovăm și să îmbunătățim aplicația constant, pentru că rămânem fideli misiunii noastre de a le face viața mai ușoară freelancerilor, pentru ca ei să aibă mai mult timp de investit în pasiunile lor și să lase administrarea financiară în seama noastră”, spune Igor Prerovsky, CEO Creative Dock Austria.
Aplicația Fairo a fost lansată în România în august 2021, punând la dispoziția freelancerilor activând ca PFA, PFI sau SRL funcția de facturare. Baza de utilizatori în creștere a aplicației se bucură deja de posibilitate de a emite facturi în 60 de secunde, din mers, în mai multe limbi și valute. Tehnologia FairoSync de asociere factură-plată îi ajută pe utilizatorii Fairo să fie mereu la curent cu facturile care au fost plătite de către clienți și cu cele care sunt încă neîncasate sau restante.
Începând cu luna martie, Fairo a lansat și două tipuri de abonamente pentru clienți: GO, pentru nevoie de bază și RUN, pentru extra eficiență. Noii utilizatori se înscriu automat în abonamentul GO la început, care este gratuit și le oferă acces la facturarea din câteva click-uri pentru până la 5 clienți și la calculatorul de impozite. Utilizatorii Fairo care vor să deblocheze și mai multe beneficii pot să-și facă upgrade la abonamentul RUN direct din aplicație și să acceseze mai multe funcționalități, inclusiv evidența automată a plății facturilor de către clienți, vizibilitate financiară totală asupra conturilor bancare conectate în aplicație, asistență prioritară din partea echipei de Relații cu Clienții și, exclusiv pentru titularii de PFI-uri și PFA-uri în sistem real, calcule avansate care iau în considerare sursele lor suplimentare de venit.