Ala Dumitrache este fondatoarea Balls. Nu doar că are balls în HoReCa, dar are și Balls, un restaurant care servește un meniu bazat pe chiftele de mai bine de 7 ani. Își aduce aminte că îi plăcea să mănânce de când era mică, așa că a creat un loc unde poate împărtăși bucuria mâncării și cu alții.
Ala s-a născut și a crescut la Sfântu Gheorghe, în Covasna. Nu are prea multe amintiri din copilărie, deși a reușit să umple 7 pagini când s-a pus să scrie tot ce-și aduce aminte din primii ani de viață. Dacă subiectul copilăriei e un pic blurat, un lucru pe care-l știe despre sine de când era mică e că îi plăcea să mănânce. De la mesele de familie care păreau mereu o sărbătoare, până la descoperirile culinare din vacanță, Ala știe că a avut o relație de iubire cu mâncarea încă de mică. Cu ochii de adult, o definește ca o relație de love-hate, dar despre asta ne va spune ea mai încolo.
În copilărie, nu a avut o țintă profesională. Dar știa ce vrea să se facă.
”Nu-mi amintesc niciodată să-mi fi dorit să fiu ceva când o să fiu mare, dar îmi doream foarte mult să fiu mare. O să sune a traumă și nu e cazul, dar da, îmi doream foarte mult să fiu mare și simțeam un fel de presiune foarte mare că trebuie să știu ce vreau să fac când o să fiu mare, presiune pe care încă o simt.”
Fără un scop clar de viitor, Ala a venit la 19 ani în București, la Facultatea de Limbi Străine, pe specializarea franceză-chineză.
”Am venit la 19 ani la Facultatea de Limbi Străine, Chineză franceză. Era 2009, criza din 2008-2009 și toate știrile erau despre cum China e viitorul. Și aveam oarecare ureche pentru limbi străine. Era ceva ce făceam destul de ușor și am zis că oi vedea eu cum se așază lucrurile cu asta. Mi-a plăcut foarte mult să învăț chineză. Nu mai știu absolut nimic. Apoi, m-am angajat într-o bucătărie. Prima problemă. De fapt, încă din timpul facultății m-am prins că înveți limba chineză, dar nu e suficient. Mai trebuie să știi încă ceva pe lângă. De exemplu, aveam un coleg avocat care avea a 2-a facultate chineza și le combina. Deci practic orice alt skill pe lângă limba chineză. Viitorul suna foarte luminos și bănos, dar mie nu-mi era clar. Și am ajuns într-o bucătărie și am rămas acolo.”
Imagine 1 din 6 — deruleaza cu mouse-ul sau foloseste sagetile.
Bucătăria care i-a dat satisfacția unui viitor
Dacă chineza părea să-i asigure un viitor luminos, Ala s-a regăsit de fapt într-o bucătărie. Prima experiență de bucătar a fost într-un restaurant raw-vegan din București, apoi într-un food truck, printre primele astfel de restaurante mobile din București, BurgerVan.
Antreprenoarea a găsit astfel un alt limbaj universal, cel sub forma mâncării. Iar întregul traseu al vieții a dus-o pe Ala să ofere o mâncare care se regăsește în multiple culturi, doar că sub o altă formă. Iar ideea pentru Balls a apărut dintr-o stare de vacanță, când a simțit câte lucruri poate crea mâncarea simplă, dar bună.
”M-am angajat într-o bucătărie și mi-a plăcut foarte mult să lucrez aici pentru că aveam instant gractification, clienți care veneau și băteau la ușă și mă lăudau și spuneau mulțumesc. Dar parcă nu prea îmi plăcea că îmi miroase părul, că nu pot avea manichiura făcută, aș fi vrut să fiu un pic mai doamnă. Și atunci am fugit după acest prim job în facultate. Dar nu s-au aliniat planetele pentru altceva și tot într-o bucătărie m-am întors și m-am decis că vreau să fac asta cel puțin o perioadă. Ideea pentru Balls a venit în 2019, după ce lucrasem niște ani în organizări de evenimente. A fost ca și cum ideea m-a ales pe mine. Eram încă la o vârstă și într-o perioadă în care orice idee îmi venea, oricât de intensă era, mă părăsea după 2 săptămâni. Dar Balls doar devenea tot mai apăsătoare, în sensul bun că trebuie să fac asta.”
”A fost ideea și atât. A fost ceva ce voiam să schimb în viața mea mai degrabă și ceva ce văzusem în Italia într-o excursie unde am mâncat niște pizza la tavă într-un colț de stradă foarte viu, foarte plin de turiști și localnici. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera aia extrem de opusă față de evenimentele fancy pentru care lucrasem în ultimii 3 ani. Asta a fost alegerea personală, îmi doream să fac ceva pentru toată lumea.”
”În secunda aia în care m-am gândit cum ar fi un loc cu chiftele în București, să se cheme Balls - s-au aliniat toate așa în câteva secunde, minute. Adică eram în această vacanță romatică în Toscana și eu stăteam încontinuu pe telefon și căutam ce alte locuri cu chiftele există în lume. Pentru că chiftele există în orice cultură lumii, în orice țară, de la chinezi la suedezi, la mexicani, oricine are o formă de ceva pe care le-au făcut gospodinele să hrănească familia, cu o improvizație de cele mai multe ori. Și iarăși m-a încântat și ideea că nu era nevoie să depind de un bucătar. Pentru că dacă munceam eu destul rețetele alea, ajungeam să nu am neapărat nevoie de skill-urile unui bucătar care face spumițe sau reducții.”
Mâncarea a fost prezentă în viața Alei de mică. Dar nu e povestea clasică în care îți place mâncarea, deci automat te faci bucătar. Nu, mai ales că antreprenoarei nu-i plăcea să gătească, deși se bucura de reacțiile clienților atunci când scotea o farfurie care rămânea goală.
O vreme s-a gândit chiar să fie critic culinar, dar și-a dat seama că ar fi ingrat să-și dea cu părerea despre munca altora, când ea nici nu fusese în atât de multe restaurante. Dar dacă ar fi să definească relația ei cu mâncarea, Ala vorbește cu recunoștință și cu urmă de regret pentru ce i-a adus acest raport.
”Relația cu mâncarea la mine e foarte love hate, dar așa în deplinătatea cuvintelor, pentru că îmi place extraordinar de mult de când eram foarte mică și o detest în aceeași măsură pentru că au existat consecințe: a se citi fluctuații foarte mari de greutate. Treaba asta cu echilibrul între mâncatul emoțional, de supraviețuire emoțională și mâncatul gurmand, care generează acest love hate sintetizează foarte bine relația mea cu mâncarea. Pentru că totuși e business-ul meu și 90% din viața mea, și în același timp a venit și cu reversul medaliei: îngrășat, slăbit, îngrășat.”
Ideea pentru Balls nu-i dădea pace. Iar întregul proces de a da viață acestei idei a fost unul instinctiv, bazat pe fler și intuiție. I-a avut alături pe părinții ei, dar ce a turat motoarele și mai tare pentru realizarea visului, a fost această dorință care devenise deja obsesie.
”Când a când a apărut ideea asta cu Balls, ai mei au avut ideea să fie ei investitorii, să mă împrumute cu banii să deschid. La un moment dat au încercat să mă deturneze de la ideea de a deschide totuși un restaurant și mi-au propus de banii ăia să fac ceva școală, un master ceva, să-mi continui mai degrabă studiile și să schimb domeniul. Dar pe mine ideea de Balls mă obseda tot mai tare. Și atunci, după vreo 2-3 săptămâni în care am cochetat cu ideea și am rupt internetul căutând școli - de nici nu știu ce, că nu mă interesa nimic altceva de fapt, le-am zis: eu tot asta vreau să fac și o să vreau să fac asta și mai încolo. De ce să pierd timpul? Hai să deschid acum.”
”Dar cumva ca să le dau și lor un pic de liniște și eu să testez un pic ideile, am mers la un curs de weekend în Londra cu antreprenori la început de drum. Practic o sală în care timp de 2-3 zile, oameni de vârste foarte diferite ți un profesor cu foarte multă experiență în HoReCa londoneză, am dezbătut ce e nevoie să faci și să fii ca să deschizi un business în Horeca și mi-a dat foarte multă încredere că e o idee bună. Din feedback-ul de acolo, din toate întrebările pe care ni le punea, din tot jocul ăsta profesor - sală, mi-am dat seama că eu deveneam tot mai obsedată și mă gândisem deja la foarte multe chestii legate de deschiderea Balls.”
Pe hârtie și în capul antreprenoarei Balls era foarte clar. Planurile însă au venit cu multă presiune financiară și cu un scenariu atipic pentru un restaurant nou lansat. Mai exact, Balls și-a schimbat locația fizică de 3 ori în cei 7 ani de existență. Și-au trecut și printr-o pandemie. Au început pe Dorobanți, s-au mutat apoi pe Elisabeta și acum sunt la cea de-a treia adresă, pe Dacia.
Și până să se regleze, au reușit să trăiască o lună fără datorii. Până a venit a treia mutare. Iar fiecare mutare venea și cu un nou șantier, deci cu extra presiune. Și financiară, și emoțională.
”Noi din prima zi am fost în impas, am trecut așa din impas în impas. Primul lucru a fost faptul că am deschis cu foarte puțini bani și în prima zi deja aveam datorii foarte mari; foarte mari pentru standardele mele de prim business. La nouă luni după ce am deschis, a început pandemia. Am schimbat conceptul restaurantului ca să acomodăm treaba asta cu pandemia și cu delivery-ul. Și ideea de la care a pornit visul meu de a aduna oameni într-un colțișor de stradă a devenit despre a livra la cât mai mulți oameni acasă.”
”A fost o perioadă cumplită care nu mi-a plăcut absolut deloc și a devenit tot mai grea. Apoi faptul că a trebuit să ne mutăm având imense datorii. Apoi faptul că am scăpat de datorii și după o lună a trebui să ne mutăm iar. O lună am trăit fără datorii. Oricât de multă încredere aș fi avut eu în ce facem și în comunitate, de fapt durează un pic să se miște lucrurile. Adică țin minte că noi când am deschis în Elisabeta a durat minim șase luni să atingem încasările de dinainte. În Dacia am avut încasări foarte bune din start, dar la cheltuieli duble. Deci e clar că durează, iar fiecare șantier vine cu foarte multă epuizare psihică și emoțională. Când am deschis fiecare nou loc, eu eram deja foarte obosită, epuizată și speriată de cum o să gestionez fiecare zi de salariu, fiecare zi de taxe.”
Imagine 1 din 6 — deruleaza cu mouse-ul sau foloseste sagetile.
”E de-ajuns să fie bine acum”
Antreprenoarea simte că acum a ajuns într-un punct bun cu Balls. Are 28 de colegi. Nu simte neapărat că mai muncește și e foarte mândră de echipa ei. Dar și de faptul că a supraviețuit. Simte că are luxul de a crea evenimente pentru comunitate, așa cum și le dorește, dar și de a refuza evenimente mari, poate chiar bănoase, dar care nu se potrivesc cu direcția locului și viziunea lor.
Cât despre viitor, Ala alege să vorbească despre prezent pentru că asta e ceea ce vrea să trăiască acum.
”După toată oboseala ultimilor 7 ani și a aventurilor prin care am trecut, a devenit de-ajuns pentru mine să fie bine aici, cu o viață confortabilă, dar nu cu alergatul pe roata capitalismului turbat. Nu înseamnă că mai încolo nu o să îmi doresc mai mult. Deocamdată încerc să găsesc așa un echilibru între sperietura pe care cred că o trăim toți la un nivel despre viitor și trăit prezentul.”
Ala are multe femei în viață care au ajutat-o, care au îndrumat-o și care au susținut-o. Începe cu bunica din partea tatălui, care i-a arătat ce înseamnă o masă plină și un ritual al savurării mâncării, și nu doar la festinul de Paște sau Crăciun. Are alte antreprenoare care i-au dat ponturi pentru HoReCa din București. Și se bucură că acum, și ea la rândul ei, poate da mai departe dintre lecțiile învățate, mai abrupt, mai instinctual sau mai metodic.
Dacă s-ar scrie o carte despre ea, ar vrea să se spună: ”că am fost bună și generoasă, și prezentă, și atentă, și iubitoare și cu toate astea am supraviețuit ca business în anul 2026 și tot ce se întâmplă în jur.”
Florin Cașotă scrie de peste 10 ani despre business, antreprenoriat și tehnologie. În ultimii șase ani s-a dedicat zonei de tehnologie și video. Face sute de review-uri la gadgeturi în fiecare an, indiferent că sunt telefoane, accesorii pentru PC sau gadgeturi noi. În același timp urmărește zona de gaming de unde aduce știri și review-uri.
Florin Cașotă scrie de peste 10 ani despre business, antreprenoriat și tehnologie. În ultimii șase ani s-a dedicat zonei de tehnologie și video. Fa
Prezentă în afacerile creative ale orașului de peste 13 ani, Irina urmărește poveștile antreprenorilor români și le scoate apoi la lumină. Pasionată de toți care au avut curaj să pornească un start-up, caută motivația care a condus la povești cu inspirație și ambalează experiențele celor care au încercat, cu focus pe zona de wellbeing, horeca, antreprenoriat feminin. În căutare de povești despre business-uri care au creativitate la fundație sau impactul ca scop.
