Astăzi abordăm alături de el tema sumelor care pot fi atrase prin aceste metode de finanțare, recompensele către angajați și management și orizontul de timp pe parcursul căruia se derulează cele două tipuri de finanțări.
”Cred că pentru ambele metode, nu există limite. Piața de capital are o ofertă largă în ceea ce privește intervalul de finanțare pe care o poate oferi. Pe piața AeRO a BVB, tranzacțiile de atragere de capital pot porni de la sub un milion de lei iar pe Piața Principală, acestea pot ajunge chiar și până la 210 milioane de euro, cum a fost în cazul DIGI, cel mai mare IPO al unei companii private pe BVB. Același lucru este valabil și pentru private equity. De obicei, fondurile de private equity reușesc să creeze o aliniere completă a intereselor fondatorilor, echipei de conducere și ale fondului în sine. Tranzacțiile de tip Private Equity tind să fie mai creative din punct de vedere structural și pot oferi recompense mult mai atrăgătoare proprietarilor și conducerii”, afirmă Andrei Gemeneanu.
Reprezentantul Morphosis Capital dă și un exemplu despre aceste recompense pe care le pot primi antreprenorii.
”Dacă o afacere este afectată în mod disproporționat însă rezultatele financiare explodează datorită deciziilor și abilităților conducerii, fondurile de private equity sunt de obicei generoase și recompensează antreprenorul pentru performanțele obținute. Dacă o afacere urmărește traiectoria „cel mai bun scenariu posibil”, fondurile de Private Equity pot chiar să restituie antreprenorului o parte din acțiuni drept recompensă. Un astfel de scenariu însă nu se întâlnește pe bursă. De aceea, fondurile de private equity au o mai mare libertate de a structura tranzacțiile mai creativ, astfel încât antreprenorul poate fi mai motivat să-și conducă afacerea într-o manieră mai eficientă, în beneficiul tuturor părților interesate”, spune el.
Și în cadrul listării pe bursă există un așa numit SOP (Stock Option Plan) pentru recompensarea angajaților. În funcție de reglementarea dintr-o anumită țară, acest proces ar putea necesita fie răscumpărarea acțiunilor din piață de către companie, fie emiterea de acțiuni noi. Prima opțiune va reduce profiturile companiei.
Referitor la sumele pe care un fond de investiții ar putea să le ofere unei companii pe care decide să o susțină din punct de vedere financiar, în cazul Morphosis Capital, mărimea investiției în equity variază între 5 și 10 milioane de euro.
”Cu toate acestea, având în vedere că fondurile noastre provin în primul rând de la investitori instituționali, aceștia sunt, în general, dispuși să co-investească în cazul în care o companie necesită finanțare mai mare. De asemenea, există și posibilitatea încheierii unui parteneriat cu un alt fond de Private Equity din Varșovia sau Londra dacă o companie are nevoie de o rundă de finanțare de 20 de milioane de euro sau chiar mai mult”, povestește Andrei despre modul în care gândesc finanțările partenerii săi din Morphosis Capital.
În ceea ce privește rundele ulterioare de finanțare la care are acces o companie, în cazul listării pe bursă, o companie are acces simplificat la runde ulterioare de finanțare (fie majorări de capital, fie emisiuni de obligațiuni corporative).
De partea cealaltă, fondul poate furniza runde de finanțare ulterioare, fie prin fonduri proprii, fie prin fonduri subsidiare, în funcție de strategie. Cu toate acestea, existența în companie a unui fond de PE exclude listarea la bursă până când fondul se decide să iasă (de asemenea, nu este garantată - depinde de fond).
Finanțarea prin bursă vs. private equity - implicarea acționarilor
În funcție de varianta de finanțare pe care o luați în considerare, trebui să aveți în vedere posibilitatea ca investitorii să-și dorească să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește destinația capitalului.
Dacă alegeți listarea pe bursă, în afară de respectarea promisiunilor făcute în momentul atragerii de capital, investitorii nu se vor implica în modul în care este investit capitalul. Cu toate acestea, în fiecare an, aceștia vor aproba bugetul anual de venituri și cheltuieli, planurile de M&A, etc. (cu toate acestea, votul acționarilor majoritari va fi suficient).
Comparativ, în cazul unei finanțări cu ajutorul unui fond de investiții, acesta va avea un cuvânt de spus în modul în care va fi investit capitalul atras, va solicita adoptarea unei strategii și executarea acesteia.
Bursă vs. private equity - cum arată viitorul
Ca orizont de timp din punct de vedere investițional, e nevoie să fiți conștienți de faptul că un fond de investiții va căuta un return al investiției de X ori, apoi va ieși din afacerea voastră.
Investiția unui fond de PE este de obicei pentru o perioadă de 4 ani, ar putea fi prelungită dacă nu există opțiuni bune de exit (fără cumpărători) sau dacă compania a avut un an mai slab. De obicei se urmărește strategia de exit cea mai benefică pentru fond (cea care oferă cea mai mare evaluare a afacerii).
De exemplu, în cazul Morphosis Capital, un fond de investiții care a fost înființat în decembrie 2018, acesta se află abia la jumătatea parcursului investițional al primului fond.
Morphosis are 3 companii în portofoliu în acest moment: DocProcess - companie de tehnologie specializată în dezvoltarea de soluții digitale pentru automatizarea proceselor de business, Medima Health - centru specializat în imagistică complexă și Clinicile Dentare Dr. Leahu.
Potrivit lui Andrei Gemeneanu, Morphosis intenționează investiții în alte 4 companii până la mijlocul anului 2022.
”Este mult prea devreme pentru un exit pentru noi, momentan suntem în proces de investire a capitalului de care dispunem. Probabil piața va vedea primele exit-uri din companiile din portofoliul nostru peste cel puțin 4 ani”, afirmă Andrei, precizând faptul că opțiunile de exit pentru fondurile de private equity sunt destul de limitate - una este de a vinde unui alt fond de private equity, a doua este de a vinde unui investitor strategic, iar a treia este de a vinde prin intermediul unui IPO.
”În funcție de companie, vom lua în considerare ieșirea prin listarea pe bursă. Spre exemplu, consideram exit prin listarea pe Bursa de Valori București a Clinicilor Dentare Dr. Leahu”, afirmă reprezentantul Morphosis Capital.
În cazul prezenței pe bursă, listarea este un angajament pe termen lung. Cu toate acestea, există opțiunea de delistare - necesită răscumpărarea acțiunilor, precum și respectarea anumitor proceduri.
Documentul în care sunt explicate pe larg diferențele dintre finanțarea prin private equity și listarea pe bursă poate fi consultat mai jos.