Campania HelloMișcare oferă celor pasionați de tehnologie și mișcare posibilitatea de a câștiga 50 de vouchere în valoare de 200 de lei fiecare, pe care câștigătorii le pot folosi în toate magazinele Decathlon din țară, dar și 5 trotinete Oxelo și o bicicletă Rockrider. Astfel, în perioada 18 iunie – 18 iulie, orice telefon Motorola achiziționat online de pe site-ul Motorola sau din magazinele partenere, Altex, Media Galaxy, Orange, Vodafone, Digi, eMAG și Flanco, al cărui cod IMEI este înscris pe www.castigacumotorola.ro, are posibilitatea de a intra în tragerea la sorți pentru câștigarea unuia dintre premiile puse la dispoziție de către Decathlon.

Motorola prioritizează sănătatea digitală și îmbină creativitatea cu energia

Contextul pandemic și perioada 2020-2021 vor rămâne un punct de referință în domeniul tehnologiei comunicațiilor. La nivel global, am asistat la transformarea tehnologiei dintr-o provocare într-o necesitate, iar majoritatea persoanelor au trecut prin schimbări majore, de la revoluționarea modului de lucru și a socializării și până la creșterea timpului petrecut în fața ecranelor. De asemenea, restrângerea mobilității și lipsa mișcării au fost două dintre consecințele majore experimentate de populațiile din întreaga lume.

„Motorola este o companie receptivă la nevoile actuale ale consumatorilor, iar preocuparea pentru sănătatea digitală a utilizatorilor este în topul discuțiilor noastre. Îmbunătățirea relației dintre utilizatori și smartphone este o prioritate pentru noi, iar după un an pandemic, în care majoritatea activităților noastre s-au mutat în online, ne dorim să facem un apel la folosirea inteligentă a telefoanelor, în scopul păstrării unei stări de bine, cu ajutorul sportului și a activităților fizice, în aer liber. Le recomand tuturor utilizatorilor de smartphone-uri să găsească un echilibru al tehnologiei în viața lor și să profite de funcțiile telefoanelor, care îi ajută să-și monitorizeze starea de sănătate. De aceea, campania HelloMișcare pe care o dezvoltăm împreună cu Decathlon, are ca scop conștientizarea nevoii de a ne conecta la mișcare. Mai mult decât oricând, tehnologia înseamnă conectivitate și o nouă flexibilitate care ne permite, de cele mai multe ori, să îmbinăm utilul cu plăcutul”, a declarat Răzvan Sturza, Mobile Business Group Lead, Motorola România.

Motorola investește constant pentru a îmbunătăți specificațiile telefoanelor și experiența utilizatorilor, astfel că a fost printre primele companii producătoare de telefoane mobile care a încorporat aplicația Digital Wellbeing, dezvoltată de către Google în 2018. Digital Wellbeing pune la dispoziție mai multe instrumente care măsoară timpul de utilizare zilnică al aplicațiilor și oferă soluții de limitare a timpului petrecut în fața ecranelor. De asemenea, este una dintre aplicațiile care poate veni în ajutorul celor care vor să dobândească obiceiuri sănătoase, iar tehnologia poate susține activitatea fizică și disciplina, prin aplicațiile care monitorizează activitatea fizică.

Cu orice dispozitiv Motorola cumpărat ești mai aproape de premiile Decathlon

Orice dispozitiv Motorola cumpărat în perioada campaniei HelloMișcare, al cărui cod IMEI este înscris pe www.castigacumotorola.ro, va intra în tragerea la sorți pentru câștigarea articolelor sportive oferite de către Decathlon. Trotinetele sunt must-have-ul oricărui sezon, iar modelele Oxelo de la Decathlon sunt potrivite pentru toate categoriile de vârstă, ideale pentru transportul de la muncă până acasă sau pentru o plimbare relaxantă în parc. De asemenea, bicicleta Rockrider este special confecționată pentru toți pasionații de ciclism. Prin eficiență și rezistență, bicicleta permite sportivului să depășească orice obstacol fără probleme.

"Pentru lumea sportului, digitalizarea este esențială în a face sportul accesibil, a aduce comunitățile de sportivi împreună și în a-i încuraja pe oameni să găsească întotdeauna timp și soluții pentru a practica sportul/sporturile favorite. Tocmai de aceea, susținem cu mare interes proiectul inițiat de colegii de la Motorola și ne bucurăm să facem parte din această campanie", a declarat Cezar Nicolaescu, Director Marketing Decathlon Romania.