Dar cum să pregătești, ca fondator, atragerea unei investiții de tip seed? Care este cel mai bun moment pentru a începe să cauți investitori din afară, și mai ales, care sunt investitorii pe care ar trebui să-i abordezi și cum?

Am aflat răspunsuri la aceste întrebări și am discutat și despre modul în care fondatorii ar trebui să-și seteze așteptările atunci când discută cu investitori ce ar putea ajunge să finanțeze startup-urile lor cu echipa SeedBlink, o platformă europeană de co-investiții inițiată în România.

Ce este și ce nu este un startup?

Un startup, așa cum este definit de Steve Blank, este "o organizație formată pentru a căuta un model de afaceri repetabil și scalabil".

Odată ce dovedește modelul de creare a valorii adăugate și înregistrează o creștere de 10 ori mai mare, această organizație se transformă într-o afacere matură.

Paul Graham întărește și mai mult definiția unui startup și echivalează startup-ul cu creșterea în sine, spunând că un startup este o organizație care crește exponențial.

Desigur, această creștere exponențială poate fi realizată în mod eficient de către fondatorii care au introdus produsele și/sau distribuția produselor, prin intermediul canalelor digitale/internet.

Însă pentru a ajunge la o creștere exponențială, atragerea finanțărilor este un element important pentru fondatorul unui startup.

Investiții pre-seed: banii fondatorilor și ai familiei

Inițial, vorbim despre investiții de tip pre-seed. Sunt primul tip de investiții pe care le poate accesa un startup, iar în marea majoritate a timpului banii vin de la apropiați sau de la familie, pe lângă fondurile proprii ale fondatorilor.

”It takes a village” ca să crești nu doar un copil ci și o afacere, însă, în cazul unui fondator de startup, cum știi care este momentul potrivit să începi să te îndrepți spre investitori din afara cercului tău de cunoscuți pentru o investiție de tip seed?

Momentul oportun pentru a căuta investitori

Așa cum ne explică reprezentații platformei de investiții SeedBlink, momentul oportun în care un fondator ar trebui să înceapă să caute investitori este cel în care numărul de luni acoperite ca și cost operațional este mai mic de 12 (adică un an).

Din punctul lor de vedere, sunt și alte informații care te pot ajuta să înțelegi mai bine dacă ești într-un moment prielnic pentru a căuta susținere financiară de la investitori privați sau de la fonduri de investiții.

De exemplu, ai câteva întrebări pe care ți le poți pune – și, ideal, la care să ai răspunsuri concrete și clare -, ca fondator, în momentul în care consideri că ai nevoie de finanțare: ai deja un business demonstrat cu venituri sau ești în stadiu de MVP? Ai deja o rețea de oameni pe care ai putea să-i abordezi, sau pornești de la 0?

”Investiția de tip seed ar trebui să-ți ducă compania de la stadiul de validare al produsului către stadiul de validare de piață, în care demonstrezi apetitul pieței pentru soluția ta”.

Finanțările de tip seed provin, în general, de la investitori privați sau angel investors sau de la persoane, fonduri de investiții, programe de accelerare, incubatoare care văd un potențial de creștere pentru business și contribuie la dezvoltarea acestuia primind equity în schimbul banilor.

Îndreaptă-te spre investitorii potriviți

Un alt lucru pe care un fondator de startup ar trebui să-l ia în considerare în momentul în care pregătește atragerea unei investiții de tip seed este legat de tipul de investitori cărora te adresezi.

Este foarte important să faci selecția lor în funcție de nevoile pe care le ai și de domeniul în care activezi, în cazul în care vizezi fonduri de investiții. Altfel, efortul tău s-ar putea să fie dozat în mod greșit încercând să convingi persoanele nepotrivite.

”În general, runda seed este acoperită de către business angels și VC-uri locale care cunosc piața și ecosistemul de unde ai pornit mai bine. Există, de asemenea, investitori specializați pe anumite verticale precum HealthTech, Fintech sau Edtech și este recomandat să te duci către aceștia pentru a beneficia de expertiza din domeniu”, este sfatul reprezentantilor platformei de investiții SeedBlink.

Cum știi că ai un proiect investibil

Ajungem la un alt punct de o importanță majoră în decizia unui fondator de startup de a pregăti o investiție de tip seed. Așadar, care sunt elementele care-ți spun că nu ai o companie investibilă la momentul de față? Mai exact, când să nu te duci după investitori și să mai stai să lucrezi la consolidarea business-ului.

De principiu, dacă nu ai un plan bine pus la punct în care să construiești traseul de dezvoltare pentru următorii 3-5 și nici modul în care vei reuși să atingi bornele propuse.

O rundă pre-seed este destinată unei afaceri într-un stadiu foarte incipient. Rundele de tip seed sunt destinate unor startup-uri cu o tracțiune minimă dovedită, de exemplu poate fi vorba de un venit lunar recurent de 2.000-5.000 euro, chiar și până la 50.000 de euro. Acestea au un model de business validat, cu o bază de early adopters, dar care necesită fonduri pentru scalare prin vânzări și marketing.

”Un investitor nu îți poate duce business-ul din punctul A în punctul B dacă tu nu cunoști deja drumul. În același timp, nu e niciodată ușor pentru un fondator să cedeze acțiuni din business-ul lui și vor fi câteodată situații în care nu este necesar. Dacă ai un plan și crezi că poți să îți scalezi business-ul fără ajutorul unui investitor, nu te simți presat să o faci. Sunt unicorni care au reușit fără”, mai spun oficialii SeedBlink.