Unchain Fintech Festival are loc în Cetatea istorică din Oradea și aduce la un loc specialiști din banking, fintech, dar și startup-uri.

Fintech Startups Tournament este o componentă cheie a Festivalului Unchain, conceput pentru a evidenția cele mai promițătoare startup-uri tech. Fondatorii din Europa Centrală și de Est sunt invitați să-și prezinte proiectele și să lupte pentru recunoaștere, sprijin și investiții într-o atmosferă plină de creativitate și colaborare.

„Fiind un centru global de dezvoltare tehnologică și un hub pentru inovare, Unchain Festival este platforma perfectă pentru startup-uri pentru a-și prezenta soluțiile inovatoare și a intra în legătură cu liderii din industrie, investitori și entuziaști”, a declarat Alexandra Pollack, CEO și co-fondator Unchain Festival.

Fintech Startups Tournament invită startup-uri early stage cu soluții tehnologice care demonstrează un potențial semnificativ de impact și scalabilitate. Finaliștii selectați vor avea șansa de a-și prezenta proiectele unui juriu format din experți din industrie și investitori.

Startup-urile fintech se pot înscrie pe site-ul oficial Unchain Fintech Festival. Înscrierile se pot face până pe 31 mai. De asemenea, cine se înscrie mai devreme are șansa să fie preselectat.

Unchain Fintech Festival are loc la Oradea între 19 și 20 iunie 2024.