Runda curentă, condusă de ROCA X, va susține dezvoltarea iFactor și a serviciilor sale care oferă investitorilor privați din Europa posibilitatea tranzacționării unei noi clase de active, iar în următorii doi ani compania își propune scalarea, pornind de la IMM-urile românești și vizând extinderea pe piețele din UK, Germania, Austria și Elveția, scrie wall-street.ro.

„Am ales ROCA X ca partener principal datorită afinității pe care o avem cu liniile de business ale brandurilor Impetum Group, prin sinergiile care devin posibile odată cu această asociere. În plus, avem o viziune comună, care ne propulsează în atingerea țintelor noastre. Expertiza grupului Impetum, în special în zona de distress (prin CITR și ROCA Investments) ne va ajuta nu doar să navigam printre obstacolele care sunt prezente în drumul unui fintech care dorește să scaleze rapid, dar în special în dezvoltarea produsului iFactor ca primă opțiune de finanțare a IMM-urilor aflate în zona de distress în urma crizei economice declanșate de COVID-19”, a declarat Cosmin Curticăpean, CEO și cofondator iFactor.

Despre iFactor am scris anul trecut în cadrul unui interviu realizat la Startup Grind Silicon Valley.

Odată cu extinderea businessului iFactor în piața financiară, antreprenorii și companiile mici și mijlocii vor putea beneficia de acces rapid, cost-eficient și transparent la lichiditate, permițându-le acestora o dezvoltare rapidă, în ritmul dictat de piețele tot mai dinamice în care activează IMM-urile.

În perioada imediat următoare, iFactor își propune să își accelereze puterea de tracțiune pe piața din România și să devină un jucător puternic, cu un produs viabil pe zona de factoring și împrumuturi IMM pe piața din UK.

Kirsty Grant, Chief Investment Officer Seedrs spus că „iFactor este companie efervescentă în domeniul fintech, cu ambiția de a-și extinde serviciile în toată Europa, și suntem bucuroși că este prima companie listată pe platforma noastră. Seedrs a sprijinit numeroase companii inovatoare și cu o creștere accelerată de la nivel european de-a lungul anilor, iar iFactor reprezintă primul nostru pas în susținerea reușitei ecosistemului românesc de startupuri.”

Seedrs este principala platformă online de investiții. Aceasta permite investitorilor să cumpere și să vândă acțiuni ale companiilor private și ajută antreprenorii ambițioși să obțină investiții pentru businessurile lor, construind comunități în acest proces.

De la lansarea din 2012, Seedrs a încheiat peste 1.200 de tranzacții, cu peste 1 miliard de lire sterline investiți prin platformă până astăzi. Câteva dintre companiile care au ridicat cu succes fonduri prin platforma Seedrs sunt: Revolut, Perkbox, Tandem, FreeAgent, Allplants, Stamplay, Chapel Down, Assetz Capital, Courier (sold to Mailchimp), THIS, Humble Grape, JAJA Finance and Mindful Chef.

Strategia de atragere de investiții a fost gândită sub forma unei sindicalizări care să compună atât investitori instituționali din zona de early stage din Romania (ROCA X și Smart Impact Capital), cât și business angels și investitori afiliați unor organizații precum TechAngels sau Transilvania Angels Network.